Zeci de matematicieni îi cer lui Grindeanu să trimită la Biblioteca Naţională exemplare din cartea din CV

27

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, continuă schimbul de replici cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Ea a publicat pe contul său de Facebook marți, 21 decembrie, o scrisoare deschisă semnată de 40 de matematicieni care îi cer vicepremierului PSD să trimită exemplare din cartea pe care o trecută în CV la Biblioteca Națională a României.

„40 de matematicieni îi cer d-lui ministru Grindeanu să trimită la Biblioteca Națională a României șapte exemplare din cartea “Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”, carte de negăsit timp de 19 ani de la tipărire. Curaj, dle Grindeanu”, a scris edilul Sectorului 1 pe rețeaua socială.

Clotilde Armand a publicat documentul:

„Scrisoare deschisă Domnului ministru Sorin Grindeanu

Domnule ministru,

Comunitatea universitară și academică din România încurajează munca onestă, originală, care respectă standardele internaționale de calitate. Numai aplicând aceste principii putem combate impostura și frauda în învățământ și cercetare. Impunerea unor reguli de etică în învățământ este un proces dureros, care implică multe sacrificii. Dacă un student aflat în criză de timp preia o pagină din altă sursă în lucrarea de licență, el și-a însușit în mod nepermis munca altor cercetători. Materia respectivă nu a fost aprofundată de către student. Pe cale de consecință, lucrarea se respinge.

În cazul în care o lucrare științifică este citată într-un curriculum vitae, fiind folosită ca argument pentru avansarea profesională, cu atât mai mult când este vorba despre poziții în cadrul statului român, exigențele sunt foarte serioase. Dacă autoritatea unui cadru didactic universitar se bazează în ultimă instanță pe faptul că statul român a acreditat universitatea respectivă, orice urmă de îndoială legată de comportamentul etic al celor care ocupă funcții înalte în statul român știrbește legitimitatea și autoritatea unui profesor și îi îngreunează misiunea de combatere a fraudei prin respectarea eticii în învățământ și cercetare.

Domnule ministru, există motive de îndoială care știrbesc autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, autoritatea viceprim-ministrului și a întregului Guvern. Atâta timp cât cartea “Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă” de Nicolae Grindeanu și Sorin Grindeanu, Editura Ionescu (2002) nu poate fi consultată într-o bibliotecă publică, aceste motive de îndoială legate de existența ei produc un rău mult mai mare decât binele adus de contribuția unui om la actul de guvernare.

Dezbaterea publică legată de carte are multiple efecte negative pentru imaginea dumneavoastră și a Guvernului. Singurul mod în care această dezbatere poate fi curmată este să trimiteți către Biblioteca Națională a României, cu titlu de depozit legal, cele 7 exemplare stipulate de legea 111/1995”.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Zeci de matematicieni îi cer lui Grindeanu să trimită la Biblioteca Naţională exemplare din cartea din CV apare prima dată în Main News.

Source: New feed