Viorica Dăncilă: România lasă o bază solidă pentru următorul capitol al construcţiei europene

375

Premierul Viorica Dăncilă apreciază că, prin deţinerea preşedinţiei Consiliului UE, România a reconfirmat că este "o voce puternică şi un partener serios, care lasă o bază solidă pentru următorul capitol al construcţiei europene".

"A fost un mandat marcat de performanţă, în care România şi-a dovedit puternicul ataşament faţă de valorile europene şi a lucrat pentru consolidarea marelui proiect european, pentru o Uniune a cetăţenilor, a libertăţilor, a eforturilor şi a forţelor noastre comune. Suntem mândri de rezultate şi ne dorim ca toţi românii să simtă această mândrie, pentru că ţara noastră a reconfirmat că este o voce puternică şi un partener serios, care lasă o bază solidă pentru următorul capitol al construcţiei europene", a scris Dăncilă, vineri, pe Facebook.

Vineri seară, la Ateneul Român, va avea loc un eveniment dedicat încheierii mandatului preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)