Viorica Dăncilă îi cere ministrului Transporturilor revocarea șefului CNAIR, Narcis Neaga: Ce îi reproșează premierul

233

Viorica Dăncilă îi cere ministrului Transporturilor revocarea șefului CNAIR, Narcis Neaga.  Premierul anunță că analiza realizată de Departamentul pentru dezvoltarea, promovarea și monitorizarea proiectelor de investiții în infrastructură arată un management slab la nivelul companiei.

În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate și un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport și având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investițiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR”, transmite Guvernul României.

Comunicatul Guvernului

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea și monitorizarea proiectelor de investiții în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiții în infrastructura de transport.

Astfel, premierul a solicitat explicații cu privire la întârzierile de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, precum și la întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect.

Totodată, șeful Executivului a cerut să-i fie prezentate explicații cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitație pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale.

În același timp, prim-ministrul și-a exprimat ferm nemulțumirea legată de faptul că actuala conducere a Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR ) a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, asumate a fi finalizate la sfârșitul anului 2018″, potrivit Guvernului României.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Articolul Viorica Dăncilă îi cere ministrului Transporturilor revocarea șefului CNAIR, Narcis Neaga: Ce îi reproșează premierul apare prima dată în Main News.

Source: New feed