Viorica Dăncilă, despre protestele din 10 august: Acest lucru seamănă cu o lovitură de stat. Eu nu știu, că eram în concediu

359

Viorica Dăncilă își menține opinia exprimată și anul trecut, imediat după protestele din 10 august. Premierul spune că protestatarii care au forțat cordonul jandarmeriei pentru a intra în curtea Guvernului au încercat să dea o lovitură de stat. Pe de altă parte, ea recunoaște că nu știe care a fost succesiunea evenimentelor din acea zi pentru că „am fost plecată din țară, în concediu”. 

„În momentul în care se forţează intrarea în Guvernul României, eu cred că acest lucru seamănă cu o lovitură de stat. Eu ştiu un lucru, că au încercat să intre în clădirea Guvernului. Uitaţi-vă în orice stat membru al UE, dacă cineva forțează și încearcă să intre în clădirea Guvernului, cum aţi cataloga acest lucru? În momentul în care prin violenţă încerci să intri în clădirea Guvernului, acest lucru e de neacceptat. Cine a greşit de o parte şi de alta trebuie să plătească. Sunt dosare. Nu am nicio suspiciune, nu e normal să judec eu de o parte sau de alta. Justiţia va stabili vinovaţii. Dar ceea ce mi s-a părut anormal a fost să forțeze și să încerce să intre în clădirea Guvernului. Azi vor să intre în Guvern, mâine la Cotroceni. Acest lucru e de neacceptat. Eu nu am spus că toate persoanele de acolo aveau această intenţie, dar au existat persoane ce au forţat intrarea în clădirea Guvernului”, a declarat Viorica Dăncilă, la Digi 24.

Liderul PSD a comparat protestul din Piaţa Victoriei cu violenţele din Franţa.

„Uitaţi-vă ce s-a întâmplat cu vestele galbene în Franţa. Li se permitea să intre în Guvern prin forţă? Jandarmeria trebuie să îşi facă datoria. Dacă unii au făcut exces de zel, atunci cred că justiţia îi va sancţiona. Legea trebuie respectată, indiferent dacă e în cadrul forţelor de ordin sau al persoanelor care protestau acolo. Cei care au făcut acest lucru trebuie să plătească, inclusiv trebuie o analiză a jandarmeriţei care a fost bătută.

Viorica Dăncilă nu știe dacă documentele privind organizarea jandarmilor au fost secretizate

„Nu cred ca procurorii să nu aibă acces la acest documente. Eu cred că procurorii au acces la aceste documente şi cred că ministrul trebuie să facă tot ce e posibil legal pentru aflarea adevărului”, a spus Dăncilă la digi24.

În această perioadă, procurorii au făcut demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile din MAI care s-au ocupat de gestionarea mitingului din 10 august. Documentul referitor la organizarea acţiunii jandarmilor pentru mitingul din 10 august rămâne însă secret. Actul a fost cerut de procurorii care investighează violenţele din Piaţa Victoriei. Însă ministrul de Interne spune că o comisie a stabilit că acesta conţine informaţii ce nu pot făcute publice. În schimb, Carmen Dan se oferă să meargă la audieri, dacă procurorii o vor chema.

 

Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

Articolul Viorica Dăncilă, despre protestele din 10 august: Acest lucru seamănă cu o lovitură de stat. Eu nu știu, că eram în concediu apare prima dată în Main News.

Source: New feed