Victor Ponta: Mă bucur că întreaga conducere a ALDE a fost de acord să unim forţele pe care le avem / Călin Popescu Tăriceanu: Reparţia pe liste va fi 60% – 40% Pro România – ALDE

26

Victor Ponta a anunțat că Pro România și ALDE vor avea candidați comuni pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, sub denumirea de „Pro România Social-Liberal”. Călin Popescu Tăriceanu a precizat că lista pentru alegeri va fi formată în proporție de 60% din membri Pro România și 40% din membri ALDE. 

Lista pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Victor Ponta, iar Călin Popescu Tăriceanu va deschide lista la Senat.

Victor Ponta a precizat că parteneriatul dintre PRO România și ALDE are ca scop formarea unei alternative la actuala guvernare PNL și susține că PSD nu și-a dorit să li se alăture.

Vreau şi cred că putem să construim în jurul acestei echipe Pro România cu sprijinul tuturor celor de la ALDE o alternativă şi o forţă capabilă să lupte şi să se opună măsurile greşite pe care le are Guvernul PNL şi aliaţii săi. Mă bucur că întreaga conducere a ALDE a fost de acord să unim forţele pe care le avem. Nu sunt nişte forţe uriaşe dar experienţa şi de guvernare comună ne va permite să venim cu soluţii şi cu oameni. Din păcate PSD nu a vrut şi nu vrea să fie un partener în Opoziţie faţă de preşedintele Iohannis şi de Guvernul PNL. Au făcut şi merg în continuare pe idee de blat, au decis să fie un sac de box. Vreau să vă confirm că şi eu şi Călin Popescu Tăricenau ne-am dorit şi la locale şi la parlamentare să facem o forţă comună, o alianţă prin care să dăm jos Guvernul Orban. De la PSD au venit voci care ne-au arătat că nu vor să câştige, vor să piardă şi pe 6 decembrie, să facă non-combat”, a declarat Victor Ponta, într-o conferință de presă.

Călin Popescu Tăriceanu e de părere că cele două partide vor crea o forță politică social-liberală.

Astăzi organismele statutare ale Pro România şi ale ALDE au decis simultan să pornim la un drum împreună, să creăm o forţă politică mai puternică, să ne unim resursele, având în vedere că pe scena politică românească în ultima perioadă s-a constatat o puternică polarizare între cele două partide mari, o radicalizare a discursului politic şi o dorinţă manifestă ale partidelor mari de a elimina de pe scena politică partidele mai mici. Eu cred că e o decizie bazată pe experienţa noastră politică şi pe realităţile cu care suntem confruntaţi. Sperăm să putem construi o forţă de factură social liberală, pentru că există grave derapaje ale actualei puteri”, a precizat Călin Popescu-Tăriceanu.

În plus, acesta a anunțat că lista candidaților de la alegerile parlamentare va fi formată în proporție de 60% cu candidați ai Pro România și 40% candidați ai ALDE.

Nu, nu va fi paritate. Am avut nişte discuţii premergătoare acestui moment şi cred că trebuie să folosim criterii obiective şi va fi luat în calcul scorul şi performanţa la alegerile locale. Reparţia pe liste va fi 60% – 40% Pro România – ALDE. Domnul Ponta la Camera Deputaţilor şi eu la Senat”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul Victor Ponta: Mă bucur că întreaga conducere a ALDE a fost de acord să unim forţele pe care le avem / Călin Popescu Tăriceanu: Reparţia pe liste va fi 60% – 40% Pro România – ALDE apare prima dată în Main News.

Source: New feed