UPDATE Premierul, după ce Blue Air a anulat zborurile: Nu putem lăsa românii să aștepte în aeroporturi / Ministrul Mediului: Decizia este nejustificată

29

Nicolae Ciucă a transmis marți, 6 septembrie, că românii nu pot fi lăsați să aștepte în aeroporturi, după ce Blue Air a anunțat că va anula toate zborurile până pe 12 septembrie. Premierul a cerut autorităților „să deblocheze situația” .

Poprirea a fost făcută de AFM (n.r. Administrația Fondului pentru Mediu), a urmat să aibă o discuție cu cei care au luat decizia și să deblocheze situația. Nu putem lăsa românii să aștepte în aeroporturile din care urmau să vină către țară, sunt 3.000 de români”, a declarat Nicolae Ciucă.

Totodată, premierul a precizat că a avut o discuție cu ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Urmează să analizăm și să luăm o decizie”, a dat asigurări prim-ministrul.

În schimb, Tanczos Barna, ministrul Mediului, a explicat că Blue Air are o datorie de peste 28 de milioane de lei bugetul AFM, după ce nu a achiziționat și nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, și că instituția a procedat conform legii.

Decizia de a suspenda aceste zboruri este nejustificată, blocarea conturilor nu justifică suspendarea imediată a zborurilor. Cer Blue Air să reia zborurile, să își onoreze obligațiile față de călători, bugetul de stat și să se adreseze AFM pentru a solicita o reeșalonare a datoriei(…)Solicit să reia imediat toate zborurile și să își onoreze obligațiile față de călători”, a transmis Tanczos Barna.

Și Ministerul Turismului a transmis un comunicat prin care a informat călătorii despre drepturile lor:

Turiștii care au luat pachete de vacanță de la agențiile de turism sunt rugați să ia legătura cu acestea. În baza OG nr.2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative, agenția de turism este responsabilă pentru executarea pachetului și să ofere servicii alternative.

Călătorii care au achiziționat direct bilete de la Blue Air își pot recupera banii și compensațiile aferente în baza Regulamentului European nr. 261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor”, se arată în comunicatul Ministerul Turismului.

Reamintim că Blue Air a anunțat că își suspendă toate operațiunile până pe 12 septembrie, după ce conturile companiei au fost poprite de Ministerul Mediului, potrivit Boarding Pass.

Compania low-cost susține, într-un comunicat de presă, că blocarea conturilor a fost făcută „la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de nu mai cumpăra bilete Blue Air propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Român, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român”.

Potrivit sursei citate, aceste instigări ar fi dus la:

  • „distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;
  • creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății);
  • blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu două mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul UPDATE Premierul, după ce Blue Air a anulat zborurile: Nu putem lăsa românii să aștepte în aeroporturi / Ministrul Mediului: Decizia este nejustificată apare prima dată în Main News.

Source: New feed