Unchiul Alexandrei, întâlnire cu șeful DIICOT: Nu cred că Dincă este criminalul

556

Alexandru Cumpănașu a ajuns marți, la sediul DIICOT, pentru a se întâlni cu șeful instituției. Anterior, unchiul Alexandrei a depus un raport de 60 de pagini la Parchet, care conține informații privind situația de la Caracal.

Alexandru Cumpănașu susține că Gheorghe Dincă nu este criminalul Alexandrei și că nepoata sa este victima unei rețele.

„Cele 60 de pagini pe care le-am depus la DIICOT trebuie explicate sau detaliate către cei care investighează.

Nu cred că Gheorghe Dincă este criminalul Alexandrei. Nu a acționat singur”, a spus Cumpănașu, în fața sediului DIICOT.

Cumpănașu mai spune că îi va cere lui Felix Bănilă, șeful DIICOT, să ancheteze toate clanurile de trafic de persoane din Caracal.

Unchiul Alexandrei a apelat inclusiv la Avocatul Poporului, cu care a avut o discuție despre modul în care s-a acționat în cazul dispariției nepoatei sale, iar la ora 17.00 va avea o discuție cu reprezentanții STS.

Articolul Unchiul Alexandrei, întâlnire cu șeful DIICOT: Nu cred că Dincă este criminalul apare prima dată în Main News.

Source: New feed