Un deputat USR l-a reclamat pe ministrul Sănătății la ANI: Nu se justifică sumele care apar în declarațiile de avere. Urmează să merg la procurori

31

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus miercuri, 24 februarie, o sesizare la Agenția Națională de Integritate (ANI) și a anunțat că va sesiza procurorii în cazul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. 

Emanuel Ungureanu a cerut ANI să verifice „cifrele ciudate” din declarația de avere a ministrului Sănătății.

Pentru un bugetar care a lucrat doar la stat atât de mulți ani nu se justifică sumele care apar în declarațiile de avere și nu se prezintă în detalii clare pentru public contractele de consultanță pe care le-a avut domnul Rafila de-a lungul timpului”, a declarat deputatul de opoziție.

Parlamentarul a mai reclamat că Alexandru Rafila, în calitate de ministru, a semnat un contract de consultanță cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în valoare de 21 de milioane de euro.

Este știută colaborarea domnului Rafila cu OMS, s-a văzut prietenia dintre Rafila și această organizație(…) Trebuie verificate 2 componente esențiale, contractele de consultanță cu diferite instituții sau cu companii din industria Big Pharma. Trebuie să vedem dacă domnul ministru nu se află în conflict de interese când semnează anumite documente cu scurgere de bani publici”, a reclamat Emanuel Ungureanu.

Ungureanu a mai precizat că ANI este „doar prima instituție” pe care o va sesiza în cazul ministrului Sănătății.

Urmează să merg la procurori, cu probe, documente, care o să înspăimânte românii”, a adăugat deputatul.

Contactat de Main News, Ministrul Sănătății nu a transmis un punct de vedere până la momentul publicării acestui articol.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Un deputat USR l-a reclamat pe ministrul Sănătății la ANI: Nu se justifică sumele care apar în declarațiile de avere. Urmează să merg la procurori apare prima dată în Main News.

Source: New feed