Ultima zi pentru depunerea candidaturilor la prezidențiale. La BEC vor veni Cătălin Ivan, Ramona Bruynseels și Alexandru Cumpănașu

462

Duminică este ultima zi în care candidaţii la alegerile prezidenţiale mai pot să își depună candidatura și să aducă listele cu semnăturile primite de la susținători. Până la ora 24.00, trebuie comunicate la BEC și semnele electorale ale partidelor politice sau ale candidaților independenți. 

BEC are termen până pe 24 septembrie să decidă dacă documentele depuse de candidați sunt corecte și complete și are posibilitatea să le respingă pe cele care prezintă suspiciuni. Cel târziu pe 25 septembrie pot fi formulate contestaţii la Curtea Constituţională. Soluţionarea acestora trebuie să se facă până pe 26 septembrie.

Din 27 septembrie, candidaturile vor rămâne definitive.

Ordinea pe buletinele de vot va fi stabilită de Biroul Electoral Central pe data de 29 septembrie prin tragere la sorţi.

Duminică, 22 septembrie, au anunțat că se vor prezenta la BEC Ioana Bruynseels – susținută de Partidul Umanist, Cătălin Ivan – susținut de Alternativa pentru Demnitate Națională și Alexandru Cumpănașu – independent.

Sâmbătă, BEC  a invalidat candidatura lui Viorel Cataramă pe motiv că ar fi fost suspiciuni în legătura cu semnăturile.

Foto: INQUAM PHOTOS

 

Articolul Ultima zi pentru depunerea candidaturilor la prezidențiale. La BEC vor veni Cătălin Ivan, Ramona Bruynseels și Alexandru Cumpănașu apare prima dată în Main News.

Source: New feed