Traian Băsescu, fostul președinte al României, crede că desemnarea Danei Gîrbovan pentru preluarea portofoliului de la Justiție este o decizie bună a premierului Viorica Dăncilă.
„În afară de regretul pentru doamna Birchall, decizia nu e o soluție greșită. Aducerea unui judecător cu o reputație profesională echilibrată pentru că pozițiile publice ale doamnei Gîrbovan au fost echilibrate. Ea spunând echilibrat ce crede dansa că e bine și ce nu e bine în modificarea legilor justiției”, a spus Băsescu la digi24.
Pe de altă parte, Traian Băsescu, spune că, prin eliminarea Anei Birchall de la Justiție, PSD a pierdut un om cu credibilitate în Statele Unite.
„Au pierdut credibilitatea lui Birchall în SUA. Dacă peste câteva luni ea explică la Departamentul de Stat că s-au făcut progrese, ar fi fost crezută, pentru că are un cuvânt de spus. Birchall e o femeie cu care nu e de discutat. A spus că va implementa MCV și GRECO dar și recomandările Comisiei de la Veneția”, susține fostul președinte.
Foto; INQUAM PHOTOS/Octav Ganea
Articolul Traian Băsescu, despre Dana Gîrbovan: pozițiile publice au fost echilibrate apare prima dată în Main News.
Source: New feed