Tensiuni între ministrul Justiției și CSM / Stelian Ion: Nu consider că există o relație bună / UPDATE Care este poziția CSM

26

UPDATE Poziția CSM, după declarațiile ministrului Justiției: „Președintele CSM nu comentează declarațiile ministrului Justiției. Consideră că este necesar să se rezolve problemele reale, cronice ale sistemului judiciar, sens în care este important dialogul, iar nu monologul frecvent, fie el și public”, este poziția Consiliului Superior al Magistraturii, transmisă către Main News.

Știrea inițială

Ministrul Justiției susține că nu are o relație bună cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și a precizat că forul face „un fel de politică” în zona justiției. 

Nu consider că există o relație bună cu CSM(…)Magistratura e un pic scindată, unii spun într-un fel, alții în alt fel(…)Justiția e un serviciu public, nu este despre și pentru magistrați, este despre și pentru oameni”, a afirmat Stelian Ion, în cadrul unui interviu acordat Hotnews, întrebat dacă are o relație bună cu CSM.

Ministrul Justiției a mai precizat că CSM face „un fel de politică” în zona justiției, prin luări de poziție vis-a-vis de propuneri legislative.

Nu este un lucru rău. Sunt chestiuni care trebuie analizate cu mare atenție. Fiecare trebuie să ne înțelegem rolul pe care îl avem și să nu încercăm să acaparăm rolul pe care îl au celelalte instituții(…)Indiferent că-mi plac sau nu unele luări de poziție sau acțiuni, că vin atacuri din acea zonă voi continua să militez pentru o bună înțelegere”, a precizat ministrul Justiției.

În plus, Ion susține că nu își dorește să escaladeze conflictul cu președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Bogdan Mateescu, după ce acesta din urmă a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la declarațiile ministrului justiției despre modul de preluare al dosarelor penale .

Este atribuția sefului CSM să sesizeze Inspecția Judiciară. este dreptul lui(…)Aceste tensiuni sunt în centrul atenției, fac obiectul unei monitorizări din partea presei, dar nu-mi doresc să escaladăm acest conflict”, susține Stelian Ion.

Sursă foto: Facebook / Stelian Ion

Articolul Tensiuni între ministrul Justiției și CSM / Stelian Ion: Nu consider că există o relație bună / UPDATE Care este poziția CSM apare prima dată în Main News.

Source: New feed