SURSE PSD a solicitat prim-ministru prin rotație, la 18 luni

25

Propunere fără precedent în istoria politicii românești. La negocierile cu reprezentanții PNL în vederea formării unui nou guvern, cei ai PSD au solicitat ca funcția de prim-ministru să revină fiecărui partid, prin rotație, la 18 luni, conform surselor Mainnews.ro. 

La șapte ani de la destrămarea USL, PSD și PNL sunt tot mai aproape de a fi din nou împreună. La finalul discuțiilor, desfășurate la Palatul Parlamentului, ambele tabere au dat semne că scenariul instalării unui nou guvern între formațiuni așa-numite de stânga și dreapta este foarte probabil.

Scurtă istorie a primei alianțe PSD-PNL

Uniunea Social-Liberală a reprezentat prima alianță între Partidul Social Democrat, (declarat de stânga) și Partidul Național Liberal (pretins a fi de dreapta), din care au mai făcut parte Partidul Conservator, al lui Dan Voiculescu, respectiv Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), condus de Gabriel Oprea.

USL a dominat scena politică, începând cu alegerile locale din primăvara lui 2012, și continuând cu alegerile parlamentare din toamna aceluiași an, în urma cărora coaliția a obținut o majoritate zdrobitoare în legislativ. Planul inițial a fost ca Victor Ponta să preia funcția de prim-ministru, fapt ce s-a și întâmplat, iar Crin Antonescu, liderul PNL de la acea vreme, să fie candidatul unic pentru președinție. Antonescu avea însă să ocupe fotoliul de la Cotroceni doar o lună și jumătate în postura de interimar, pe durata suspendării lui Traian Băsescu. Ulterior, după ce și-a întărit rândurile cu transfugi, în special de la PP-DD, formațiunea lui Dan Diaconescu, PSD a eliminat PNL de la guvernare iar Victor Ponta a candidat la alegerile prezidențiale, însă fără succes.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul SURSE PSD a solicitat prim-ministru prin rotație, la 18 luni apare prima dată în Main News.

Source: New feed