SURSE Pro România și ALDE negociază fuziunea dintre cele două partide

21

Pro România și ALDE negociază fuziunea dintre cele două partide, potrivit unor surse mainnews.ro. Anunțul oficial ar putea fi dat joi, când președinții celor două partide vor susține împreună o conferință de presă.

Liderii celor două partide urmează să voteze fuziunea prin absorbție în contextul alegerilor parlamentare. Noua formațiune ar urma să se numească în acte „Pro România Social Liberală”, dar denumirea publică ar rămâne „Pro România”.

Biroul Executiv al PRO România se va reuni, joi, într-o ședință, începând cu ora 15:00. Ulterior, la ora 17:00, va avea loc o conferință de presă susținută de președinții celor două partide, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, în care s-ar putea să fie dat anunțul oficial în acest sens.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul SURSE Pro România și ALDE negociază fuziunea dintre cele două partide apare prima dată în Main News.

Source: New feed