SURSE Președintele Iohannis, discuții cu premierul Ciucă şi mai mulţi miniştri la Cotroceni

16

Președintele Klaus Iohannis i-a chemat miercuri, 5 ianuarie, la discuții, la Palatul Cotroceni, pe premierul Nicolae Ciucă și mai mulți miniștri, potrivit surselor Main News. La întrevedere au participat miniștrii Sănătății (Alexandru Rafila), Energiei (Virgil Popescu), Apărării (Vasile Dîncu) și Transporturilor (Sorin Grindeanu).  

Între altele, s-a discutat despre buget și certificatul verde, asupra căruia încă nu s-a ajuns la un acord în coaliția de guvernare.

Amintim că Alexandru Rafila a criticat chiar astăzi proiectul de lege privind implementarea certificatului COVID-19 depus de PNL în Parlament, care în prezent este blocat în Camera Deputaților.

„Florin Cîțu a depus un proiect privind certificatul verde care face referire exclusiv la personalul medical și care nu are niciun fel de impact asupra sănătății publice”, a punctat ministrul Rafila, într-un briefing de presă susținut după ședința de guvern de astăzi.

Declarația a fost făcută în contextul în care, potrivit unor surse Main News, Florin Cîțu ar urma să propună, la următoarea ședință a coaliției de guvernare, ca proiectul de lege pentru implementarea certificatului verde să se aplice doar pentru angajații din sistemul de sănătate, MAI și Apărare, fără să producă efecte în domeniul privat.

„Eu susțin orice proiect care are ca și rezultat un instrument de sănătate publică care să încetinească transmiterea. O precizare – Florin Cîțu a depus la Parlament un proiect de lege care face referire exclusiv la personalul medical și care nu are niciun fel de impact asupra sănătății publice. Probabil trebuie să-și revadă declarația”, a declarat Alexandru Rafila, chestionat în acest sens.

El a explicat și de ce este important aspectul categoriilor pentru care se aplică certificatul, în cazul în care va fi adoptat.

„Are importanță pentru ce categorii, pentru că dacă îl folosește exclusiv la o singură categorie, cum ar fi personalul medical, acolo se referă la siguranța pacientului, nu la o măsură de siguranță publică. Dacă se aprobă acum și intră în vigoare peste 3 săptămâni, probabil vom fi în vârful valului. Adoptarea unui astfel de document trebuie să vină și cu operaționalizarea lui, dacă nu este posibilă operaționalizarea, odată cu trecerea timpului, efectul unei astfel de decizii va scădea”, a adăugat social-democratul.

În fine, el a punctat că nu se opune niciunui „proiect cu impact în siguranța pacientului și protejarea sănătății publice”.

Context

Președintele PNL, Florin Cîțu, ar urma să propună, la următoarea ședință a coaliției de guvernare, ca proiectul de lege pentru implementarea certificatului verde să se aplice doar pentru angajații din sistemul de sănătate, MAI și Apărare, fără să producă efecte în domeniul privat, potrivit unor surse Main News.

Doar că intenția liderului PNL s-ar putea lovi din nou de reticența partenerilor de coaliție din PSD. Marcel Ciolacu a precizat, marți seară, că nu crede în certificatul verde „ca un singur instrument” în combaterea pandemiei de COVID-19, menționând că „este prea târziu” pentru a fi adoptat.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul SURSE Președintele Iohannis, discuții cu premierul Ciucă şi mai mulţi miniştri la Cotroceni apare prima dată în Main News.

Source: New feed