SURSE Ludovic Orban și-a înaintat demisia din funcția de șef al Camerei Deputaților

25

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban și-a înaintat, luni, 27 septembrie, demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, au declarat surse politice pentru Mainnews.ro. 

Solicitarea a fost înaintată de Orban prin intermediul unui consilier la sediul PNL și nu produce efecte juridice. O decizie privind viitorul lui Ludovic Orban în fruntea Camerei Deputaților ar urma să fie luată de forurile de conducere ale partidului, controlate după Congres de tabăra noului președinte Florin Cîțu.

Ludovic Orban anunțase încă de sâmbătă, 25 septembrie, după afișarea rezultatelor alegerilor pentru șefia partidului că își va înainta demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, pe care a ocupat-o din data de 22 decembrie 2020.

Florin Cîțu, ales președinte al PNL

Beneficiind de sprijinul președintelui Klaus Iohannis, Florin Cîțu a fost ales, sâmbătă, 27 septembrie, în funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Premierul a obținut 2.878 de voturi (60,26%), în timp ce contracandidatul său, Ludovic Orban, 1.898 de voturi (39,74%).

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul SURSE Ludovic Orban și-a înaintat demisia din funcția de șef al Camerei Deputaților apare prima dată în Main News.

Source: New feed