Stelian Ion cere implicarea președintelui Iohannis pentru rezolvarea impasului pe tema justiției

22

Ministrul justiției, Stelian Ion, și-ar dori o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis pentru depășirea impasului în care se află coaliția de guvernare în privința desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.  

Înființată de PSD ca instrument de ingerință politică în sistemul de justiție, fapt confirmat în rapoartele MCV și de Comisia de la Veneția, SIIJ tulbură apele și în cadrul actualei coaliție PNL – USR PLUS – UDMR, deși desființarea sa a fost asumată prin programul de guvernare. UDMR și unii dintre liberali se opun categoric restabilirii prerogativelor Direcției Naționale Anticorupție de a ancheta magistrați, așa cu vor cei de la USR PLUS.

Într-o declarație făcută, marți, 24 august, înaintea şedinţei coaliţiei de guvernare, de la Palatul Parlamentului, Stelian Ion a dat de înțeles că o întrevedere cu președintele Iohannis în care să fie abordate temele fierbinți legate de justiție ar putea avea loc în perioada următoare.

„Nu am avut nicio întâlnire. (…) Probabil că în perioada următoare vom avea o întâlnire, este absolut necesar din punctul meu de vedere. Am încercat şi voi încerca în continuare”, a declarat Stelian Ion.

Stelian Ion a propus o soluție de compromis

Confruntat cu critici dure, chiar din partea președintelui Klaus Iohannis, pentru faptul că Secția Specială încă își exercită atribuțiile, ministrul Stelian Ion a propus, pentru deblocarea negocierilor în coaliție, adoptarea unui amendament prin care procurorii sau judecătorii anchetați să poată solicita transferarea dosarului la o altă unitate de parchet.

Proiectul privind desființarea SIIJ, blocat în Senat

În acest moment, proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale se află la Senat, după ce în prealabil a fost adoptat de deputați cu un amendament al UDMR care prevede care trimiterea în judecată a magistraților să se poată realiza doar cu avizul secției pentru judecători, respectiv procurori din Consiliul Superior al Magistraturii.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Stelian Ion cere implicarea președintelui Iohannis pentru rezolvarea impasului pe tema justiției apare prima dată în Main News.

Source: New feed