Starea de sănătate a preşedintelui Joe Biden s-a îmbunătăţit de la testul Covid pozitiv

36

Starea de sănătate a preşedintelui american, Joe Biden, s-a îmbunătăţit de la testul său pozitiv Covid de joi, a anunţat vineri, medicul său personal într-o scrisoare publicată de Casa Albă.

„Simptomele lui s-au ameliorat”, a scris dr. Kevin O’Connor, adăugând că preşedintele în vârstă de 79 de ani a avut o febră foarte mică, la 37,4 grade, joi seară. Joe Biden continuă să se confrunte cu oboseală, îi curge nasul şi are o tuse ocazională, a spus medicul.

Joe Biden este vaccinat complet împotriva Covid-19, cu două doze de rapel, astfel că se aşteaptă ca preşedintele să „răspundă favorabil” la infecţia sa virală.

„Preşedintele face faţă bine tratamentului”, a adăugat medicul, referindu-se la paxlovid, pilula Pfizer anti-Covid pe care a prescris-o lui Joe Biden.

Totuşi, potrivit Dr. O’Connor, democratul, care lucrează în izolare la Casa Albă, primeşte şi paracetamol şi recurge, dacă este necesar, la un inhalator care difuzează un medicament bronhodilatator.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Starea de sănătate a preşedintelui Joe Biden s-a îmbunătăţit de la testul Covid pozitiv apare prima dată în Main News.

Source: New feed