Șerban Nicolae, postare controversată pe Facebook: Guvernul Orban Omul-Foarfece a preluat frâiele Puterii

5

Șerban Nicolae a scris o postare controversată pe pagina sa de Facebook intitulată „neofanarioții” în care afirmă că Guvernul Orban „omul-foarfece” a preluat frâiele Puterii fără voința românilor.

„NEOFANARIOȚII

Fără voința românilor, fără alegeri democratice, guvernul Orban Omul-Foarfece a preluat frâiele Puterii. Rețeta e verificată și încă funcționează. Ca acum trei sute de ani, s-au milogit târându-se în fața stăpânilor, au dus peșcheșuri grase la Înalta Poartă și au făgăduit averile Țării, dar au căpătat firmanul dorit. Gauleiterul rânjește satisfăcut. Și stăpânii lui sunt mulțumiți și sigur o să-și țină promisiunile. Prăpădul poate începe! Aurul, pădurile, gazele, energia electrică, întreaga vistierie a Țării, totul poate fi acum dat fără opreliște și fără rușine. Pentru români vor urma biruri și taxe noi, impozite mărite și venituri tăiate. Promisiunile neofanarioților sunt mari iar stăpânii lor nu se joacă.

Printre primii care vor simți jugul neofanarioților vor fi agricultorii și micii întreprinzători. Producătorii de legume și fructe, crescătorii de animale și cei cu afaceri mici își vor vedea munca ruinată. Neofanarioții urăsc capitalul românesc și pe întreprinzătorul român: Urăsc pe românul care nu vrea să fie slugă. În general urăsc orice mai puțin lesa stăpânilor. Timpul e scurt și stăpânii n-au răbdare. Nu e doar prostie și slugărnicie. E multă ticăloșie, antrenată și îndelung pregătită. Cetele de arnăuți sunt gata să plece. În curând vor fi focuri pe dealuri.

Deocamdată pare o poveste. O las și eu aici… Dar am să revin!”, a scris Șerban Nicolae, pe pagina sa.

sursa foto: Facebook

Articolul Șerban Nicolae, postare controversată pe Facebook: Guvernul Orban Omul-Foarfece a preluat frâiele Puterii apare prima dată în Main News.

Source: New feed