Senator AUR, fotografiat în timp ce ar fi dormit în Parlament / Explicațiile sculptorului Dăneasă: Poziția aia înseamnă presiune pe stern. Activează conexiunile mintale speciale

23

Mircea Dăneasă, sculptor și senator AUR de Suceava, a fost surprins în timp ce ar fi dormit în Parlament, în prima săptămână de mandat. Presa locală a publicat o imagine cu acesta în timp ce stă cu ochii închiși și nu poartă mască de protecție. 

Sculptorul a precizat că se afla la Camera Deputaților, pentru a-și susține colegii de partid, după ce ședințele de la Senat s-ar fi încheiat. Dăneasă susține că nu dormea, ci încerca să activeze „conexiuni mintale speciale”, prin meditație.

Eu eram lângă un deputat AUR şi poziţia aia înseamnă presiune pe stern. Asta activează ceea ce în sanscrită se numeşte visuddha chakra. Asta activează conexiunile mintale speciale. Poeţii o folosesc pentru inspiraţie, când vor să scrie”, a declarat Mircea Dăneasă, pentru Adevărul.

În plus, acesta a precizat că scopul meditației era să își pregătească interpelarea de a doua zi, de la comisia Buget-Finanțe-Bănci.

Nu dormeam acolo. Îmi pregăteam nişte idei pentru a doua zi la interpelare. Aveam interpelare la comisia Buget-Finanţe-Bănci şi mă gândeam dacă este oportun să pun întrebări negative sau să fac o interpelare pozitivă şi mi-am construit două direcţii cu fraze adecvate. Asta mi-a prins bine”, a adăugat senatorul AUR.

Mircea Dăneasă este senator AUR de Suceava și sculptorul unui monument din centrul orașului, intitulat „Bucovina înaripată”.

Sursă foto: stirisuceava.net

Articolul Senator AUR, fotografiat în timp ce ar fi dormit în Parlament / Explicațiile sculptorului Dăneasă: Poziția aia înseamnă presiune pe stern. Activează conexiunile mintale speciale apare prima dată în Main News.

Source: New feed