Șefa grupului S&D: României și Bulgariei li se face o nedreptate. Îndeplinesc condițiile pentru aderarea la Schengen

35

Președintele grupului Social-Democraților (S&D) din Parlamentul European, al doilea ca mărime, a declarat marți, 4 octombrie, că României și Bulgariei li se face o nedreptate, întrucât așteaptă de 11 ani să intre în Spațiul Schengen.

E evident că celor două țări li se face o nedreptate, ele așteaptă de mulți ani să devină parte a Spațiului Shengen. Nu există argumente pentru a le ține în afara acestui spațiu, îndeplinesc de mulți ani condițiile”, a spus Iratxe Garcia Perez, într-o conferință de presă, citată de Euractiv.

Europarlamentarii S&D ar urma să ceară în plenul Parlamentului extinderea Spațiului Schengen, pentru a include „cât mai curând posibil” Bulgaria și România.

S&D a încercat de mai multe luni să includă subiectul aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Acum a venit timp ca vocea Parlamentului European să fie auzită”, a spus europarlamentarul spaniol.

Miercuri, în plenul Parlamentului European, vor avea loc dezbateri cu reprezentanții Comisiei Europene și Consiliului UE.

Declarația președintelui S&D vine la 2 săptămâni de când liderul celui mai numeros grup din Parlamentul European (PPE), Manfred Weber, transmitea, în Bulgaria, că cele două țări „trebuie să devină în sfârșit state membre ale Spațiului Schengen”.

Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc condiţiile pentru a adera la zona Schengen şi încă aşteaptă ca decizia finală să fie adoptată de Consiliul UE. Locul lor este în spaţiul Schengen. Aveţi sprijinul total al Partidului Popular European”, a transmis Manfred Weber, în urma vizitei în Sofia.

CITEȘTE ȘI: Aderarea României la Spațiul Schengen. Care este următorul pas în cadrul procesului de evaluare

Foto: Facebook/ Iratxe Garcia Perez

Articolul Șefa grupului S&D: României și Bulgariei li se face o nedreptate. Îndeplinesc condițiile pentru aderarea la Schengen apare prima dată în Main News.

Source: New feed