Scandalul pentru Primăria Sectorului 1 continuă. Dan Tudorache cere reluarea alegerilor. Orban: În politică trebuie să știi să și pierzi

23
Scandalul pentru Primăria Sectorului 1 continuă după apariția unor imagini în care membri ai USR se află în încăperea în care sunt sacii de vot. Dan Tudorache cere reluarea alegerilor,  iar liderul PSD susține că va face plângere la Parchetul General. Pe de altă parte, Orban susține că „în politică trebuie să știi să și pierzi”.
“Tot Biroul Electoral de Sector este împânzit de camere. Singura cameră care e acolo unde sunt depozitaţi sacii. Toate celelalte camere au fost acoperite cu hârtie. Din ordinul cui? De ce? Nu vrem să fie totul transparent? În acea cameră unde există singura unde se putea monitoriza, au fost scoşi saci, nu era voie să fie scoşi sacii, indiferent dacă erau pe timpul zilei sau pe timpul nopţii. Atâta timp cât ai scos sacii din acea cameră, singura cameră monitorizată, eu zic că este fraudarea alegerilor. (..) Dimineaţa la opt mi-au ridicat hardul, prin ordonanţă a procurorului. Hardul înregistrează toată clădirea, cu toate imaginile din clădire””, a declarat Dan Tudorache, potrivit news.ro.

Fostul edil cere reluarea alegerilor.

“Ce renumărare? E bătaie de joc.Vreau reluarea alegerilor, ce să mai renunăr? Ştiu ce au făcut ei afară, cât timp reprezentantul meu nu ştia de această procedură?. PSD să ceară anularea alegerilor în Bucureşti. Dacă la un sector s-a întâmplat aşa ceva, nu s-a viciat votul primarului general? E părerea mea”, a spus Tudorache.
„Sunt zeci de încălcări. Am şi spus, aceste decizii au fost luate de preşedinte. Cum se poate într-o cameră să fie observatori numai de la un partid politic şi candidatul unui partid politic şi preşedintele Biroului Electoral. Ei ce au făcut acolo? Să ne explice. Am înţeles că a fost o renumărare, să ne arate procesul-verbal de renumărare semnat de către toţi membrii Biroului Electoral”, a spus Marcel Ciolacu.
“În politică trebuie să ştii şi să câştigi, trebuie să ştii şi să pierzi. Diferenţa dintre Nicuşor Dan şi Gabriela Firea este atât de clară încât nu mai lasă la nici un fel de dubiu. Să nu ştii să pierzi, să te agăţi de nişte minciuni şi denaturări ale unor fapte mi se pare lipsit de demnitate. Firea trebuie să înţeleagă că bucureştenii nu am mai vrut-o primar general şi că bucureştenii l-au votat pe Nicuşor Dan care este noul primar general”, a fost reacția lui Ludovic Orban.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Scandalul pentru Primăria Sectorului 1 continuă. Dan Tudorache cere reluarea alegerilor. Orban: În politică trebuie să știi să și pierzi apare prima dată în Main News.

Source: New feed