Scandalul moțiunii de cenzură s-a mutat la CCR: Anca Dragu și Ludovic Orban, front comun împotriva lui Florin Cîțu

22

Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, și Anca Dragu, președintele Senatului, au trimis miercuri, 15 septembrie, separat, la Curtea Constituțională a României (CCR), două puncte de vedere care contrazic argumentele invocate de premierul Florin Cîțu în sesizarea făcută împotriva moțiunii de cenzură, depusă de USR PLUS și AUR.

Reamintim că prim-ministrul Florin Cîțu a cerut CCR să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, după ce USR PLUS și AUR au depus moțiunea de cenzură.

Premierul a argumentat că semnăturile parlamentarilor USR PLUS și AUR nu ar fi conforme, întrucât mai multe dintre ele au fost trimise prin intermediul mijloacelor electronice, și a reclamat că Ludovic Orban nu a trimis moțiunea către Executiv în ziua în care a fost depusă la Parlament.

Observăm astfel că, în susținerea sesizării, autorul (n.r. premierul Florin Cîțu) invocă rațiuni proprii și interpretări in extenso are unor prevederi constituționale și regulamentare redactate în mod exhaustiv, iar aceste interpretări personale în drept sunt lipsite de fundament juridic”, contrazic Orban și Dragu argumentul premierului, legat de semnături, potrivit celor două puncte de vedere trimise către CCR.

Referitor la cel de-al doilea argument invocat în sesizarea Guvernului, președintele Senatului susține, în punctul de vedere trimis către CCR, că moțiunea de cenzură a fost comunicată Executivului în termen de 5 zile de la înregistrare.

Această procedură prealabilă dezbaterii și adoptării moțiunii nu a produs nici un efect asupra raporturilor dintre Parlament și Guvern și nici nu poate genera un conflict juridic de natură constituțională între aceste două autorități publice”, se arată în punctul de vedere trimis de președintele Senatului.

Astfel, cei doi președinți de Camere consideră că „situația prezentată în sesizare nu presupune și nici nu conduce la existența unui conflict juridic de natură constituțională între autorități ale statului, în sensul Constituției și al legislației subsecvente și, ca urmare, propunem respingerea sesizării”.

Curtea Constituțională e așteptată să anunțe miercuri, 15 septembrie, data la care va judeca sesizarea Guvernului.

CITEȘTE ȘI: Bătălia punctelor de vedere la CCR. Parlamentarii PNL, PSD și UDMR, în tabăra premierului / USR PLUS: Încă un blat ordinar

Protest organizat de AUR în Parlament

Între timp, parlamentarii AUR au organizat o acțiune de protest în Parlament, pentru că moțiunea de cenzură împotriva Executivului condus de Florin Cîțu nu a fost supusă la vot.

Dacă se tergiversează în continuare procedura prevăzută în Constituție, protestul nostru se va permanentiza”, se arată într-un comunicat transmis de AUR.

Context

Coaliția formată din PNL, USR PLUS și UDMR este la un pas de destrămare, după criza politică generată de premier. În ziua în care Florin Cîțu a introdus proiectul „Anghel Saligny” pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de Guvern din 1 septembrie, intenție criticată de USR PLUS, acesta l-a revocat din funcție pe Stelian Ion, al doilea ministru USR PLUS dat afară de Cîțu.

Ulterior, USR PLUS a depus, împreună cu AUR, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu, citită în ședința plenului comun din 9 septembrie, iar toți miniștrii formațiunii, inclusiv vicepremierul Dan Barna, și-au dat demisia din Executiv.

În timp ce Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a încercat să grăbească votul și dezbaterea asupra moțiunii de cenzură, acesta s-a lovit de încercările PSD și PNL – aripa Cîțu de a boicota fiecare încercare de stabilire a calendarului.

În plus, Florin Cîțu a cerut Curții Constituționale să constate un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament.

Astfel, votul asupra moțiunii de cenzură s-ar putea da după decizia CCR, întrucât și liberalii din tabăra premierului, dar și social-democrații, vor să împingă plenul reunit până după Congresul PNL, din 25 septembrie. Congresul USR PLUS este programat pe 2 octombrie.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul Scandalul moțiunii de cenzură s-a mutat la CCR: Anca Dragu și Ludovic Orban, front comun împotriva lui Florin Cîțu apare prima dată în Main News.

Source: New feed