România și Bulgaria își dau din nou mâna pentru intrarea în Schengen

21

După ce la finele anului trecut reprezentanții României au încercat diferite tertipuri, inclusiv desprinderea de Bulgaria, pentru aderarea la Spațiul Schengen, liderii celor două țări vor din nou să coopereze pentru depășirea blocajului impus de Austria și Olanda în Consiliul JAI.

Președintele Klaus Iohannis, a avut joi, 19 ianuarie, o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev. Potrivit Administrației Prezidențiale discuția a vizat preponderent subiectul aderării celor două state la spațiul Schengen și modalitățile de depășire a blocajului înregistrat la Consiliul Justiție și Afaceri Interne din decembrie anul trecut.

Conform sursei citate, cei doi președinți au reconfirmat hotărârea a ambelor părți de a continua cooperarea strânsă în vederea atingerii obiectivului comun al aderării la spațiul Schengen în anul 2023.

„Președintele României și Președintele Bulgariei au agreat necesitatea menținerii active a subiectului la nivel european, în vederea facilitării unei decizii pozitive în cursul acestui an”, au transmis reprezentanții președinției.

Potrivit acestora, Iohannis și Radev au exprimat, totodată, deschiderea pentru aprofundarea cooperării în planul afacerilor interne, în vederea identificării de soluții în plan european pentru continuarea combaterii migrației ilegale și protejarea eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene.

De asemenea, cei doi Președinți au abordat și aspecte legate de progresele în avansarea proiectelor de interconectare între cele două țări.

CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis a vorbit despre aderarea la Schengen cu președintele Austriei / Ambasadorul Emil Hurezeanu, retrimis la Viena

Articolul România și Bulgaria își dau din nou mâna pentru intrarea în Schengen apare prima dată în Main News.

Source: New feed