Replica unui senator PNL pentru social-democrați: Educația este ultimul subiect despre care ar trebui să deschidă gura

40

Senatorul PNL Liviu Brătescu i-a răspuns joi, 6 octombrie, vicepreședintelui social-democrat Gabriel Zetea, care le-a cerut liberalilor să își rezolve scandalurile de plagiat, înainte de a promova proiectele Legilor Educației în Parlament.

Vegheați atent de umbrele politice ale lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Liviu Genunche Pop și alți intelectuali de marcă ai României, confruntați cu cel mai mare scandal din istoria recentă a politicii românești (deputatul Bălășoiu putând juca în filme de profil), unii pesediști cer PNL să-și facă o analiză ca să nu mai facă greșeli demnitarii lor”, a fost transmis Liviu Brătescu, pe Facebook.

Senatorul liberal cere PSD „să nu confunde că suntem de nevoie într-o alianță politică pentru a face față crizelor uriașe cu care ne confruntăm și eforturile noastre de a asigura stabilitatea României, cu o bruscă orbire”.

Iar în ceea ce privește educația, cred că după minunatele mandate ale unor somități precum Ecaterina Andronescu sau Liviu Genunche Pop, acesta este ultimul subiect în legătură cu care ar trebui să deschidă gura! Constat că nu numai Maricel Popa, alături de alți parlamentari PSD Iași, se cred în opoziție față de PNL, dar și dinspre alte sfere înalte ale social-democrației răzbat discursuri de opozanți feroce ai -ticăloșilor de dreapta-”, a adăugat Brătescu.

Parlamentarul le-a cerut social-democraților „să se abțină de la sfaturi” până în primăvara anului 2023 și a menționat că prioritățile României sunt „altele decât băgatul bățului prin gard sau chiar declarațiile sforăitoare în presă”.

CITEȘTE DECLARAȚIA LUI ZETEA AICI: Vicepreședinte PSD: PNL trebuie să rezolve scandalul intern „România Plagiată”

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Replica unui senator PNL pentru social-democrați: Educația este ultimul subiect despre care ar trebui să deschidă gura apare prima dată în Main News.

Source: New feed