Reacții din PSD după ce Iohannis a respins propunerile de miniștri. Teodorovici: Nu se ridică la înălțimea funcției pe care o conduce/ Buzatu: A avut un discurs demagogic

358

Președintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici a declarat, că președintele Klaus Iohannis a avut același discurs stereotip, rostit rar și apăsat, în stilul său teatral. Ministrul Finanțelor a spus că Iohannis nu a lăsat în urma sa nimic.

„Acelaşi discurs stereotip, rostit rar şi apăsat în stilul personal extrem de teatral de către domnul preşedinte; aceleaşi clişee verbale – guvernare toxică, haotică, incompetentă, dezastruoasă, coruptă etc. Acelaşi preşedinte de acum un an, doi, trei, chiar aproape cinci ani, care nu a făcut nimic bun pentru nimeni în ţara noastră, care nu a oferit şi nu a construit nimic trainic pentru români, care nu crede în nimeni şi în nimic şi care nu a lăsat în urma sa nimic….doar judecăţi de valoare emise cu aroganţă şi sarcasm, chiar din cea mai înaltă funcţie în statul român…doar vorbe goale citite rar şi apăsat”, a scris Eugen Teodorovici, miercuri, pe Facebook.

Social-democratul a mai preizat că Klaus Iohannis este „un preşedinte care nu s-a ridicat vreodată la înălţimea demnităţii publice în care a fost ales de poporul român şi care doar a făcut figuraţie în marele rol al vieţii sale politice”.

Iordache: Nu va fi nicio problemă dacă în perioada următoare premierul să vină cu o formulă de guvern

Deputatul PSD, Florin Iordache a declarat că Guvernul va trebui să meargă în Parlament, așa cum a cerut președintele Klaus Iohannis, și că, indiferent de rezultatul votului, Viorica Dăncilă ar trebui să rămână candidatul la prezidențiale.

„Pentru că o serie de miniștri sunt interimari și pentru că la acele interimate nu au fost numiți miniștri plini, fără îndoială premierul va veni în Parlament. Eu cred că nu va fi nicio problemă dacă în perioada următoare – vom discuta probabil asta și în CEX – premierul să vină cu o formulă de guvern.

Și această formulă de guvern – sunt două posibilități: una, să fie adoptată și atunci toată critica pe care o are Klaus Iohannis pică și atunci va fi o bilă albă foarte mare pentru Viorica Dăncilă, care e și candidatul PSD, și cea de-a doua posibilitate, ca acest guvern să nu întrunească 233 de voturi și atunci automat să pice”, a spus Florin Iordache la Digi24.

Dumitru Buzatu: Iohannis a avut un discurs demagogic

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus că președintele a avut un discurs „demagogic” prin care a demonstrat că scopul său este acela de a aduce PNL și USR la guvernare.

„Afirmatiile presedintelui Iohannis se inscriu in linia de pana acum si iata ca, din cauza conjuncturii actuale, seful statului are ocazia sa atinga nivelul cel mai inalt al acestui discurs demagogic. Situatia interna i-a dat ocazia sa respinga propunerile de remaniere fara nicio justificare, utilizand doar niste formule generale si sperand ca astfel isi va atinge telul, acela de a aduce PNL si USR la guvernare. Vom vedea ce pot face aceste doua partide pentru concetatenii lor. Eu prevad ca vin zile austere pentru romani si cred ca lucrurile acestea nu vor intarzia foarte mult”, a declarat, pentru Agerpres, Dumitru Buzatu.

La rândul său, primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a declarat că Vioricăi Dăncilă „îi va fi greu să continue” în postura de candidat.

Întrebat dacă premierul ar trebui să demisioneze, iar PSD să iasă de la Guvernare, Tudorache a explicat că el a cerut lucrul acesta încă după alegerile de pe 26 mai.

Klaus Iohannis a respins toate propunerile Vioricăi Dăncilă privind remanierea Guvernului

Președintele României, Klaus Iohannis, a respins, miercuri, toate propunerile Vioricăi Dăncilă privind remanierea Guvernului. Iohannis acuză PSD de proastă guvernare și spune că România are nevoie de un nou Executiv, de o restructurare profundă, o nouă guvernare care să se lupte pentru români.

„Nu ar trebui să fie nicio surpriză pentru nimeni, este rezultatul firesc a doi ani și jumătate de guvernare haotică, incompetență coruptă. Prin votul 26 mai, românii au transmis un mesaj extrem de clar, pe care PSD și ALDE se fac că nu îl înțeleg.”, a anunțat Klaus Iohannis.

Foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Articolul Reacții din PSD după ce Iohannis a respins propunerile de miniștri. Teodorovici: Nu se ridică la înălțimea funcției pe care o conduce/ Buzatu: A avut un discurs demagogic apare prima dată în Main News.

Source: New feed