Răzvan Cuc, despre fostul director al Tarom: Nu i-am cerut să țină avioanele la sol/ A intrat într-un joc al unor grupuri de interese pe care cu siguranță nu îl va putea duce la bun sfârșit

482

Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că fostul director al companiei Tarom, Mădălina Mezei, nu a ieșit deloc public în timpul mandatului său, însă, „acum se promovează foarte des și așa zisele competențe pe care acum și le asumă doar dânsa”. Social-democratul spune că Mezei minte atunci când declară că în ziua moțiunii de cenzură i s-a cerut să țină avioanele la sol.

Am constatat cu tristețe că în timpul mandatului de director general la Tarom, doamna Mezei nu a reușit să iasă deloc public, dar acum văd că se promovează foarte mult pe dânsa și așa zisele competențe pe care acum și le asumă doar dânsa. (…) Tot acest joc în care a intrat acum nu poate aduce decât un prejudiciu de imagine Taromului și degringoladă printre angajații companiei, deși în ieșirile publice susține că nu și-a dorit acest lucru. A demonstrat acum ceea ce am văzut în aceste patru luni: incompetență, inconsecvență și servirea anumitor grupuri de interese”, a declarat Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc: Am scos compania Tarom din ghearele PNL

Ministrul demis a mai precizat că e sigur că decizia de a o demite pe Mădălina Mezei a fost cea mai bună, pentru că astfel au scos compania Tarom din „ghearele PNL”

„ În toată această perioadă am preferat să îmi iau informațiile despre Tarom de la alte persoane din companie pentru a fi informații date cu acuratețe foarte mare. Doamna se încurcă în propriile minciuni, am văzut că a zis prima dată de anulări de curse, apoi de rețineri la sol, că e vorba de patru sau de cinci aeronave. Sunt sigur acum că decizia Consiliului de Administrație a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o, pentru că astfel am scos compania din ghearele PNL”, a mai spus Cuc.

Cuc: Mezei uită că cei din familia ei au dorit pentru ei sau pentru grupurile lor de interese numai funcții de conducere?

Ministrul demis susține că măsurile pe care le-a luat Mădălina Mezei în timpul mandatului de director al Tarom au fost doar în beneficiul familiei sale. Răzvan Cuc a prezentat un document în care se arată că Mezei a semnat pentru creșterea salariului unui membru al familiei sale.

„Doamna Mezei uită că cei din familia ei au dorit pentru ei sau pentru grupurile lor de interese numai funcții de conducere? Chiar soțul dânsei a fost pus în funcția de director general adjunct al Tarom cu sprijinul celor de la PNL iar după șase luni a fost dat afară, presupun că tot pentru competență. (…)

Așa cum a afirmat și doamna Mezei, eu am cerut redresarea companiei, dar cred că doamna prin măsurile pe care le-a luat s-a gândit doar la familia ei. Vă voi da un exemplu legat de marile realizări ale doamnei Mezei. În contractul de muncă care a fost făcut de doamna Mezei, este vorba despre un membru al familiei. De la salariu de 1822 de euro, prima măsură, a crescut salariul la 2400 de euro”, a mai spus Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc susține că deși s-a întâlnit cu Mădălina Mezei, nu i-a cerut niciodată să oprească avioanele la sol.

„Ca să elucidăm și misterul curselor. Eu nu am spus că nu m-am întâlnit cu doamna Mezei. Ne-am întâlnit miercuri seară, dar nu i-am cerut acest lucru. Dânsa a intrat într-un joc al unor grupuri de interese pe care cu siguranță nu îl va putea duce la bun sfârșit”, a mai declarat ministrul demis al Transporturilor.

Mezei: Singura legătură a lui cu aeronavele era atunci când le număra pe cer la Giurgiu

La rândul său, fostul director general al Tarom, Mădălina Mezei, l-a acuzat pe Răzvan Cuc că nu are nicio competență în aviație, menționând că „singura lui legătură cu aeronavele era atunci când le număra pe cer, la Giurgiu”.

„A încercat să mă jignească şi să desconsidere o carieră de 22 de ani. Am muncit pentru cariera mea, nu am cerut niciodată funcţii, dacă dumnealui avea alte criterii decât cele de restructurare a companiei pe criterii de eficienţă, trebuie să-şi dea seama că nu sunt persoana cu care să-şi poată face jocul. L-aş putea ruga să vină la o abordare faţă în faţă cu mine, să se uite în ochii mei şi, în plus faţă de asta, când invocă lipsa profesionalismului meu, l-aş ruga pe domnul Cuc să compare CV-ul lui cu al meu şi în momentul acela să vorbească. Pentru că singura lui legătură cu aeronavele era atunci când le număra pe cer la Giurgiu, în rest nu are niciuna”, a declarat Mădălina Mezei.

Context

Mădălina Mezei a fost demisă, marți, din funcția de director al Tarom. Premierul desemnat, Ludovic Orban a declarat într-o apariție televizată că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a demis-o pe directoarea companiei aeriene pentru că în ziua moțiunii a refuzat să țină la sol avioanele care operau pe rute interne, în ciuda unui ordin primit de la ministru.

Fostul director al Tarom a confirmat că ministrul Cuc i-a cerut că în ziua moțiunii de cenzură să țină avioanele la sol.

” Da, pot să confirm că Răzvan Cuc mi-a cerut să rețin la sol aeronavele. I-am spus că nu se poate, că nu există niciun motiv și că ar fi vorba despre un abuz. În plus, compania TAROM nu poate fi implicată în așa ceva, în chestiuni politice. Când am fost adusă la TAROM am specificat clar că nu fac niciun fel de politică, doar să-mi respect sarcinile profesionale și să eficientizez societatea, ceea ce am și făcut. Ministrul Cuc a invocat tot felul de argumente că să fac acest lucru, nu am vrut. Mai mult că sigur acest refuz a fost motivul destituirii mele. Oficial, s-a invocat acel contract de leasing cu aeronavele ATR, că nu a fost încă semnat și că de aia merge prost treabă. Eu cum am fost adusă, așa am și fost data afară. Cu o săptămâna înainte mi se prelungise mandatul și eram lăudată, apoi m-a sunat seară președintele CĂ și mi-a zis că s-a decis să fiu destituită „, a declarat Mădălina mezei, fostul CEO al Tarom pentru Ziuanews.ro.

Articolul Răzvan Cuc, despre fostul director al Tarom: Nu i-am cerut să țină avioanele la sol/ A intrat într-un joc al unor grupuri de interese pe care cu siguranță nu îl va putea duce la bun sfârșit apare prima dată în Main News.

Source: New feed