PSD îi cere demisia vicepreședintelui Curții de Conturi, Niculae Bădălău, după ce a fost reținut de DNA

56

Partidul Social Democrat (PSD) i-a cerut vicepreședintelui Curții de Conturi, Niculae Bădălău, să își depună demisia pentru încetarea mandatului. După cum se arată într-un comunicat de presă remis luni, 28 noiembrie, PSD consideră că, în contextul în care DNA a început o anchetă penală și a dispus reținerea lui Bădălău, acesta nu își mai poate continua activitatea în cadrul instituției. 

„Prezența sa în această funcție ar afecta grav credibilitatea instituției. De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituții fundamentale a statului român”, se arată în comunicatul de presă citat.

Context

Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a reținut duminică, 27 noiembrie, pentru 24 de ore, pe Niculae Bădălău, vicepreședintele Curții de Conturi, fiind acuzat de dare de mită, în formă continuată, și trafic de influență.

Niculae Bădălău ar fi intervenit de mai multe ori asupra primarului localității Bucșani, Dan Păsat, fost parlamentar PNL și PD-L, condamnat la închisoare în anul 2013 pentru șantaj, potrivit unor surse Main News. Mai multe detalii, aici.

Niculae Bădălău este vicepreședinte al Curții de Conturi din octombrie 2020 și a reprezentat Partidul Social Democrat în Parlament timp de 3 mandate.

Între noiembrie 2018 și noiembrie 2019, a ocupat funcția de ministru al Economiei, în Guvernul condus de Viorica Dăncilă.

Bădălău a intrat în atenția opiniei publice pentru derapajele jignitoare pe care le-a făcut de-a lungul vremii la adresa românilor plecați la muncă în străinătate.

În 2019, fostul social-democrat a declarat în afara unei conferințe de presă că o mare parte din numărul românilor aflați în diaspora este reprezentat de „fetele alea de le duc ăștia”, făcând referire la victimele traficanților de persoane din țară.

Într-un alt clip video, Bădălău a fost surprins în timp ce primește dedicație versurile „să vină Diaspora, că noi ne pi**m pe ea”.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul PSD îi cere demisia vicepreședintelui Curții de Conturi, Niculae Bădălău, după ce a fost reținut de DNA apare prima dată în Main News.

Source: New feed