Propunerile Ministerului Energiei privind îmbunătățirea rezilienței energetice, aprobate de CSAT

27

Reuniți marți, 25 octombrie, într-o ședință la Palatul Cotroceni, membri Consiliul Suprem de Apărare a Țării au aprobat propunerile Ministerului Energiei privind îmbunătățirea rezilienței energetice a României. 

Stimularea investițiilor pe termen scurt și mediu în dezvoltarea producției de gaze naturale, atât onshore, cât și offshore, utilizarea, pe termen scurt, a tuturor resurselor energetice pe bază de cărbune pentru a traversa această criză energetică, creșterea capacității de extracție din depozitele subterane de înmagazinare a gazelor naturale, precum și concretizarea dialogului cu partenerii externi pentru a asigura accesul la surse alternative de gaze naturale din Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii și Arabia Saudită sunt alte subiecte abordate în cadrul ședinței de astăzi.

În același timp, membrii Consiliului au concluzionat că, pe termen mediu, sunt foarte importante atât introducerea reactoarelor nucleare de generația a IV-a, mici și modulare, cât și consolidarea infrastructurii de transport a energiei electrice și a gazelor naturale.

Războiul asupra Ucrainei, subiect important pe agendă

În același timp, membrii CSAT au analizat au discutat despre sprijinul pe care România îl va acorda în continuare Ucrainei.

De asemenea, au fost analizate propunerile de contracarare a potențialelor amenințări, astfel încât să fie menținută pacea în regiunea Mării Negre și să fie evitată extinderea conflictului.

Aceste propuneri vizează, în principal, implementarea tuturor deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid, întărirea forțelor armate, creșterea numărului exercițiilor Aliate pe teritoriul României, intensificarea dialogului cu Turcia, Bulgaria și Georgia privind securitatea Mării Negre, precum și valorificarea oportunităților în domeniul economic și al interconectivității din regiunea extinsă a Mării Negre.

Membrii CSAT au reiterat că obiectivul prioritar al României rămâne cel de întărire a securității și a apărării naționale.

Sancțiuni pentru Federația Rusă

Totodată, a fost discutată în cadrul CSAT implementarea sancțiunilor internaționale, din perspectiva intereselor României, cu accent pe măsurile restrictive adoptate împotriva Federației Ruse și a Bielorusiei.

În contextul agresiunii ilegale și nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei, au fost adoptate, până în prezent, 8 pachete de măsuri restrictive împotriva Rusiei.

Acestea cuprind sancțiuni țintite împotriva a 1.236 de persoane și 115 entități, precum și măsuri sectoriale în domeniile financiar-bancar, energie, transporturi, apărare, materii prime și alte bunuri relevante, media.

Programul de înzestrare a Armatei, modificat

Un alt punct pe ordinea de zi a ședinței Consiliului l-a constituit analiza măsurilor privind modernizarea Armatei României. Programul „Armata 2040” urmărește dezvoltarea unor capabilități militare naționale care să asigure îndeplinirea de către statul român a obligației constituționale de apărare a integrității teritoriale a României.

În contextul deciziei de alocare a 2,5% din PIB pentru Apărare, începând cu 2023, membrii CSAT au concluzionat că există toate premisele pentru realizarea unei structuri de forțe armate cu capacitate de luptă ridicată, dotate cu echipamente moderne, interoperabile cu cele ale aliaților, capabile de a se disloca rapid pe teritoriul național sau pentru sprijinirea aliaților noștri, auto-sustenabile și cu mijloace de protecție multidimensională, cu un sistem de comandă și control flexibil și eficient.

În acest sens, membrii Consiliului au aprobat actualizarea programului „Armata 2040”, pe principalele direcții: bugetarea necesarului de personal al armatei, reconfigurarea programelor de înzestrare și a eforturilor de refacere a stocurilor, modernizarea industriei de apărare, precum și măsurile pentru o mai bună menținere a personalului militar calificat.

Articolul Propunerile Ministerului Energiei privind îmbunătățirea rezilienței energetice, aprobate de CSAT apare prima dată în Main News.

Source: New feed