Primarul Capitalei, nemulțumit de starea parcurilor din București. A preluat conducerea interimară a ALPAB

35

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a preluat joi, 26 august, conducerea interimară a Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), fiind nemulțumit de starea parcurilor din Capitală. Edilul a anunțat că va convoca o ședință a Consiliului Local al Municipiului București (CGMB), în cadrul căreia consilierii vor decide dacă două companii municipale, înființate în mandatul Gabrielei Firea, Compania Municipală Parcuri și Grădini și Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde, vor fi desființate.

Nicușor Dan a mai anunțat că, în decurs de o săptămână, 40 de angajați ai ALPAB se vor asigura că Parcul Cișmigiu „o să arate așa cum trebuie să arate un parc”. Următorul pe lista edilului este Parcul Carol.

În contractul de delegare (n.r. al Companiei Municipale Parcuri) era o clauză de exclusivitate, ALPAB chiar dacă avea oameni nu putea să vină să întrețină un spațiu verde. După 1 septembrie, putem avea oameni de la ALPAB”, a precizat edilul.

Primarul Capitalei a explicat și motivele care au dus la demiterea fostului director ALPAB, Bogdan Peter Tănase.

Nu a funcționat colaborarea între ALPAB și Compania de Parcuri. Compania nu a comandat suficient, compania a făcut lucrări de mântuială. Au fost plătiți să salubrizeze aleile, să tundă iarba, au aruncat-o pe alei. Trebuia să curețe locurile de joacă, au făcut-o de mântuială și bucureștenii au văzut-o”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a precizat că, în acest moment, bugetul Primăriei nu are suficienți bani pentru a acoperi investițiile necesare în parcurile din Capitală, dar a promis că în 2 ani acestea „vor arăta cum trebuie”.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Primarul Capitalei, nemulțumit de starea parcurilor din București. A preluat conducerea interimară a ALPAB apare prima dată în Main News.

Source: New feed