Primăria Capitalei a cheltuit peste 5,2 milioane de lei din bani publici în campanii de publicitate la tv/ Cele mai multe spoturi, la Antena3

446

Peste 5.000 de spoturi publicitate au rulat pe posturile TV cu acoperire națională în ultimele trei luni, toate finanțate de Primăria Capitalei. Acestea au vizat activități de renovare a clădirilor din București, dar și de promovare a unor spitale. 

„În ultimii trei ani, Primăria Capitalei a alocat bugete record”, „București, Capitala României Renaște, este angajamentul Primăriei Capitalei, care a consolidat în trei ani…” „Sănătatea bucureștenilor este prioritatea Primăriei Capitalei” sunt campaniile care au rulat pe posturile tv naționale de 5.150 de ori, potrivit paginademedia.ro

Campaniile Primăriei Capitalei au fost pe toate posturile de știri, plus principalele canale generaliste: Pro TV, Antena 1 și Kanal D. După numărul total, cele mai multe spoturi au fost difuzate de Antena 3: peste o mie, pentru toate cele trei campanii. Urmează Realitatea TV și România TV.

Dintre marile generaliste, Antena 1 și Kanal D au dat fiecare aproape 500 de spoturi. Pro TV a difuzat aproape 100, însă este postul cu cele mai mari tarife de publicitate.

Potrivit paginademedia.ro, după numărul de difuzări, cele mai multe au fost la Antena3 – peste 1.000 de spoturi, iar cele mai puține la ProTV

Antena 3 – 1015 difuzări
Realitatea TV – 904 difuzări
Romania TV – 874 difuzări
B1 TV – 782 difuzări
Digi 24 – 545 difuzări
Antena 1 – 475 difuzări
Kanal D – 459 difuzări
ProTV – 94 difuzări

Campanii ale Primăriei Capitalei derulate pe posturile naționale de tv

  1. Deschiderea Spitalului Gomoiu – 1600 de difuzări 

Potrivit datelor paginademedia.ro, Digi 24 a avut cele mai multe dintre reclamele difuzate: 330 de spoturi. A fost urmat de Antena 3 (cu peste 300).

Primăria a plătit publicitate pentru campanie și pe posturile generaliste. A luat cele mai multe reclame la Kanal D (130). La Antena 1 a difuzat 100. Pro TV, cea mai scumpă dintre stații a difuzat 50 de reclame pentru această campanie a Primăriei Capitalei.

2. București trainic – Consolidarea blocurilor din București, pe posturi naționale – 2500 de reclame ăn valoare de 3,2 milioane de lei

Spoturile s-au împărțit aproape la fel între Antena 3 – 500 reclame, B1 TV – 496 reclame și România TV – 496 reclame.

„Potrivit contractului, bugetul alocat acestei campanii a fost de 3,2 milioane de lei. Suma respectivă acoperă costul creației și producției unui spot de 40 de secunde, difuzarea de peste 2.300 de ori a spot-ului pe TV și 50 de milioane de afișări a spot-ului în mediul online” a precizat Primăria Capitalei pentru paginademedia.ro

3. Din nou despre sănătatea Capitalei, Peste 1.000 de spoturi în trei săptămâni

În cele trei săptămâni, peste o mie de spoturi au fost difuzate de posturile TV. Câteva sute pe posturile de știri:  Realitatea TV – 241 spoturi, Digi 24 – 217 spoturi, Antena 3 – 186 spoturi și România TV – 186 spoturi. Au mai fost difuzate reclame ale Primăriei Capitalei și pe posturile generaliste.

Tot astăzi, Libertatea a mai publicat un document prin care arată ca municipalitatea a cheltuit 5,2 milioane de lei din bani publici pentru publicitatea serviciilor medicale, până pe data de 15 noiembrie, după cum urmează:

1,75 milioane de lei în perioada 15 august 2019 – 15 septembrie 2019.
1,75 milioane de lei în perioada 16 septembrie 2019 – 15 octombrie 2019.
1,70 milioane de lei în perioada 16 octombrie 2019 – 15 noiembrie 2019.

Articolul Primăria Capitalei a cheltuit peste 5,2 milioane de lei din bani publici în campanii de publicitate la tv/ Cele mai multe spoturi, la Antena3 apare prima dată în Main News.

Source: New feed