Primăria Capitalei a achiziționat trei aparate pentru diagnosticarea COVID-19 / Gabriela Firea, scrisori către Ambasade

10

Primăria Municipiului București (PMB) a achiziționat două aparate PCR de testare pentru COVID-19 și un aparat care permite o viteza mai mare de efectuare a analizelor de testare, destinat pentru Spitalul Victor Babeș. Totodată, primarul Gabriela Firea a trimis scrisori către mai multe Ambasade în care solicită sprijin pentru spitalele din București.

Pe lângă achiziția acestor trei aparate necesare în diagnosticarea COVID-19, PMB derulează achiziții în regim de urgență pentru procurarea de materiale sanitare, echipamente de protecție și dezinfectanți, la solicitarea celor 19 spitale pe care le are instituția în administrare.

Gabriela Firea a solicitat sprijin mai multor state

În același timp, primarul Gabriela Firea a anunțat că a trimis scrisori Ambasadelor Statelor Unite, Germaniei, Chinei, Israelului și Austriei în care solicită sprijinul acestor state pentru spitalele aflate în administrarea PMB. Nu este clar însă ce fel de sprijin a solicitat Gabriela Firea acestor state.

„Doresc de asemenea sa va anunț ca am trimis scrisori pentru a solicita sprijinul Ambasadelor Statelor Unite, Germaniei, Chinei, Israelului și Austriei, care, la rândul lor, să trimită aceste scrisori către primăriile din capitalele statelor respective în vederea solicitării unui sprijin necesar în această perioadă pentru cele 19 spitale din Municipiul București, având în vedere că în Capitala României se află cel mai mare număr de pacienți în cele două spitale de boli infecțioase – Victor Babeș și Matei Balș – și, unde, de asemenea, sunt și cele mai multe persoane aflate în carantină, peste 550 de persoane, iar acest număr crește în fiecare zi și, de asemenea, aproape 4.000 de persoane aflate în izolare. De aceea, este de așteptat ca numărul de cazuri deja confirmate cu test pozitiv să crească”, a declarat Gabriela Firea.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Articolul Primăria Capitalei a achiziționat trei aparate pentru diagnosticarea COVID-19 / Gabriela Firea, scrisori către Ambasade apare prima dată în Main News.

Source: New feed