Președintele Klaus Iohannis a explicat modul în care se va desfășura noul an școlar

26

Noul an școlar va începe pe data de 13 septembrie, foarte probabil, cu prezența fizică a elevilor în majoritatea localităților. Într-o declarație făcută, joi, 26 august, după consultările cu miniștrii sănătății și educației, președintele Klaus Iohannis a explicat că orele se vor desfășura în format fizic atâta timp cât incidența cazurilor din localitate nu depășește pragul de șase la 1.000 de locuitori. 

Șeful statului a explicat că după depășirea acestui prag, mai ridicat decât cele stabilite anul trecut, cursurile se vor efectua online.

CITEȘTE ȘI: Măștile de uz medical vor deveni obligatorii în școli și universități

Vor fi profesorii testați?

Cu toate că la întâlnire, cel mai probabil, a fost abordată și spinoasa problemă a testării profesorilor nevaccinați, Klaus Iohannis a evitat să facă orice referire la acest subiect, semn că nu s-a ajuns încă la un consens. Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, susține ideea ca profesorii care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 să-și asigure din propriul buzunar testarea regulată. Deși nu se opune în principiu testării cadrelor didactice, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, insistă ca fondurile să fie asigurate din bugetul de stat.

Structura noului an școlar

Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 se vor relua luni, 13 septembrie. Primul semestru va avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie – 22 decembrie. Al doilea semestru se va întinde pe parcursul a 20 săptămâni de cursuri, în intervalul 10 ianuarie – 10 iunie, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8 – 14 aprilie.

Vacanțele elevilor sunt programate în intervalele:

  • 25 – 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
  • 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;
  • 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
  • 11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Președintele Klaus Iohannis a explicat modul în care se va desfășura noul an școlar apare prima dată în Main News.

Source: New feed