Președintele, despre cerința UE de reducere a consumului de gaz cu 15%: Este posibil, fără să obligăm pe cineva să stea pe frig sau să închidem industria

74

Președintele Klaus Iohannis a vorbit vineri, 29 iulie, despre decizia Uniunii Europene de a cere statelor membre să reducă cu 15% consumul de gaz, pe fondul crizei energetice declanșate de relația Federației Ruse cu Occidentul. Șeful statului susține că autoritățile pot susține reducerea cerută de oficialii europeni, fără să afecteze populația sau industria.

Ne vom confrunta cu o iarnă complicată, gazul livrat de Rusia devine tot mai puțin, gazul pe piața internațională devine tot mai scump. Abordarea europeană de a face economii voluntare este una corectă, noi trebuie, sigur, să căutăm surse alternative de gaz, să căutăm să investim în resurse regenerabile, dar este înțelept să economisim acolo unde se poate”, a declarat Klaus Iohannis, la finalul întrevederii cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Șeful statului a precizat că, în urma unei analize a Ministerului Energiei, reducerea de 15% a consumului de gaz va fi făcută față de media ultimilor ani.

Economia trebuie făcută cu cap. Nu trebuie să ne imaginăm că dorim ca cineva să stea pe frig, că cineva își dorește să nu existe gaz pentru industrie(…)Nu vorbim de o reducere a consumului cu 15% față de ce avem acum, ci o reducere cu 15% față de media ultimilor ani și calculele noastre ne arată că așa ceva este posibil fără să obligăm pe cineva să stea pe frig sau fără să închidem sectoare întregi ale industriei”, a precizat președintele.

Context

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marți, 26 iulie, un plan de urgență prin care vor putea să reducă voluntar consumul de gaze cu 15%, între lunile august și martie, notează Reuters. Singura țară care s-a opus a fost Ungaria.

Față de forma inițială a proiectului, mai multe țări și industrii au fost exceptate de la reducerea consumului de gaze cu 15%, printre care țările de la Marea Baltică, Cipru sau Irlanda.

Liderii europeni îndeamnă statele UE să se pregătească pentru iarnă și să își refacă stocurile de gaz, pentru a contracara o posibilă tăiere a livrărilor dinspre Rusia spre Europa.

În schimb, reducerea consumului ar urma să devină obligatorie în cazul în care va exista o alertă în ceea ce privește livrările de gaze.

CITEȘTE ȘI: România nu va avea probleme cu necesarul de gaze pentru următoarea iarnă, dă asigurări Guvernul

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Președintele, despre cerința UE de reducere a consumului de gaz cu 15%: Este posibil, fără să obligăm pe cineva să stea pe frig sau să închidem industria apare prima dată în Main News.

Source: New feed