Președintele CJ Vrancea, după alegerea lui Marian Oprișan în funcția de vicepreședinte: Nu va primi nicio atribuţie în momentul acesta

20

Marian Oprişan (PSD), ales joi în funcția de vicepreşedinte al Consiliului Județean Vrancea, nu va primi nicio atribuţie în momentul acesta a precizat noul președinte al instituției, liberalul Cătălin Toma.

„Cei doi vicepreşedinţi primesc delegări de atribuţii de la preşedinte. Vă spun de pe acum că domnul Oprişan n-o să primească nicio atribuţie în momentul acesta. Întâi să vedem dacă e în stare de ceva şi după aceea mai discutăm dacă îl şi punem la treabă şi în ce sens îl punem. În rest, vrâncenii sunt cei care decid. (…) Vicepreşedinţii nu au o fişă a postului, fiind aleşi prin vot al consilierilor judeţeni şi având statutul de persoană eligibilă, nu au o fişă a postului. Au atribuţii pe care preşedintele, adică eu, va trebui să le dau, în scris, în funcţie de pregătirea fiecăruia, de specialitatea fiecăruia”, a declarat Cătălin Toma, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.

Oprișan a fost ales joi vicepreședinte al CJ Vrancea cu 17 dintre voturile consilierilor, devansându-l pe candidatul USR PLUS, care a obținut 15 voturi.

Social-democratul a ocupat funcția de președinte al Consiliu Județean Vrancea timp de 20 de ani, fiind învins la scrutinul din 27 septembrie de Cătălin Toma.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Articolul Președintele CJ Vrancea, după alegerea lui Marian Oprișan în funcția de vicepreședinte: Nu va primi nicio atribuţie în momentul acesta apare prima dată în Main News.

Source: New feed