Premierul României, precizări despre testarea elevilor: Nu trebuie să vină toată lumea cu formularul completat la școală, vor fi situații excepționale când vor fi făcute teste/ Cineva s-a grăbit cu acel document în spațiul public

20

Premierul României susține că elevii vor fi testați în situații excepționale, menționând că nu este necesar ca toți părinții să ducă la școală formularul prin care își dau acordul pentru testare.

„Cineva s-a grăbit să pună acel document în spaţiul public pentru că am văzut şi comunicatul Ministerului Educaţiei care spune altceva, spune exact ce este în ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii. Vor fi situaţii excepţionale când vor fi aceste teste. Nu testăm pe toată lumea din prima zi. Sunt persoane cu copii care vor avea simptome şi atunci va trebui să fie completat acel formular, nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la şcoală. Ar trebui să citim comunicatul Ministerului Educaţiei în acest sens şi acolo se dau detalii şi ordinul comun semnat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii”, a declarat premierul României, potrivit news.ro.

Citește și DOCUMENT Cum arată formularul prin care părinții își dau acordul pentru testarea elevilor împotriva COVID-19

Referitor la situația din coaliție și la presupuse tensiuni cu ministrul Sănătății, Florin Cîțu a declarat: „Nu există tensiuni, da, ne contrazicem, pentru că cred că informaţiile întotdeauna ajung la noi în acelaşi timp (..) Nu iau în calcul remanierea în acest moment. Nu sunt scandaluri. E o coaliţie nouă, care vine după câţiva ani de zile de campanie electorală, dar e o coaliţie care devine din ce în ce mai puternică în fiecare zi şi cred că bugetul va consolida această coaliţie”.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Premierul României, precizări despre testarea elevilor: Nu trebuie să vină toată lumea cu formularul completat la școală, vor fi situații excepționale când vor fi făcute teste/ Cineva s-a grăbit cu acel document în spațiul public apare prima dată în Main News.

Source: New feed