Premierul Ciucă a cerut sprijin Coreei de Sud pentru aderarea României la OCDE

39

Premierul Nicolae Ciucă a avut miercuri, 28 septembrie, o întrevedere cu omologul său din Republica Coreea, Han Duck-soo, în cadrul căreia a solicitat sprijin pentru aderarea României la OCDE. 

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, principalul subiect al întrevederii a vizat impulsionarea Parteneriatului Strategic în baza căruia funcționează deja de mai mulți ani relația dintre România și Republica Coreea. O altă temă majoră abordată a fost securitatea globală, în contextul războiului de la granițe.

„I-am mulțumit omologului sud-coreean, Han Duck-soo, pentru buna colaborare dintre țările noastre din perioada pandemiei și i-am transmis dorința noastră de a dezvolta cadrul relației bilaterale inclusiv în domeniul apărării, Republica Coreea numărându-se printre partenerii globali ai NATO și având în vedere importanța strategică din punct de vedere geografic a țărilor noastre și provocările de securitate actuale din regiunea Mării Negre și cele din zona Asia-Pacific. De asemenea, am apreciat interesul investitorilor sud-coreeni care au avut încredere în potențialul României”, a declarat Ciucă.

De asemenea, șeful Executivului l-a invitat pe omologul său coreean într-o vizită oficială în România, anul viitor, și a solicitat sprijin pentru aderarea României la OCDE.

„Pentru consolidarea relațiilor economice bilaterale, premierul român a propus relansarea activității Comitetului pentru colaborare industrială și organizarea unui forum de afaceri care să valorifice oportunitățile în domeniile producerii de energie verde, energie nucleară, tehnologia informației.

La rândul său, premierul Republicii Coreea, Han Duck-soo, a apreciat relațiile bilaterale și contribuția României la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO și garantatea securității în regiune”, conchide comunicatul.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Premierul Ciucă a cerut sprijin Coreei de Sud pentru aderarea României la OCDE apare prima dată în Main News.

Source: New feed