Ponta: S-au strâns deja 248.676 de semnături pentru susținerea lui Mircea Diaconu la prezidențiale. Ar putea fi un competitor puternic al lui Iohannis

374

Liderul Pro România, Victor Ponta, a postat un mesaj pe Facebook prin care anunță că s-au strâns 248.676 de semnături pentru susținerea candidaturii lui Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidențiale, susținut de ALDE, Pro România, dar și de alți susținători apolitici ai acestuia.

„In aceasta dimineata la sediile ProRomania s-au strans deja 248.676 semnaturi pentru sustinerea candidatului Mircea Diaconu in Alegerile Prezidentiale / la acestea se vor adauga semnaturile din aceasta saptamana – plus cele cele stranse de cei de la ALDE si de alti sustinatori apolitici ai candidatului.

Multumesc colegilor mei din ProRomania pentru actiunea facuta in sprijinul unui candidat independent”, a scris Victor Ponta.

Ponta a mai precizat că Mircea Diaconu ar putea fi un competitor puternic al actualului președinte Klaus Iohannis în turul al doilea la alegeruile prezidențiale.

„Sunt convins ca Mircea Diaconu ar putea fi un competitor puternic al lui Klaus Iohannis in turul al doilea al Alegerilor Prezidentiale/ daca insa sabotajul si aranjamentele gastii aflate in jurul Vioricai Dancila si ale unora de la Antena 3 ( care pana de curand il laudau pe MD si acum au fost “intorsi” de Sistem impotriva lui) vor continua o sa ne trezim in 11 Noiembrie ca trebuie sa alegem intre Klaus Iohannis si Dan Barna – sper ca atunci electoratul de stanga sa nu ii uite si nici sa nu ii ierte pe tradatorii si blatistii vinovati!”, a încheiat Victor Ponta.

Foto: Inquam photos/Octav Ganea

Articolul Ponta: S-au strâns deja 248.676 de semnături pentru susținerea lui Mircea Diaconu la prezidențiale. Ar putea fi un competitor puternic al lui Iohannis apare prima dată în Main News.

Source: New feed