PNL Sector 5, plângere penală: Reprezentanţi ai PSD şi ALDE distribuie în secţie buletine de vot către anumiţi votanţi/ MAI: Nu se confirmă

28

PNL Sector 5 anunţă că va face plângere penală pentru încălcarea legislaţiei electorale, menţionând că reprezentanţi ai PSD şi ALDE distribuiau în secţie mai multe buletine de vot pentru primar general şi primar de sector către anumiţi votanţi. MAI susține că sesizarea nu se confirmă.

”Organizaţia PNL Sector 5 atrage atenţia asupra unor tentative de fraudare a votului, la alegerile locale, încă din primele ore de la deschiderea secţiilor de vot. Reprezentanţii PNL în secţiile de votare din Sectorul 5 au descoperit în 3 rânduri (până la ora prezentului comunicat) reprezentanţi ai PSD şi ALDE care distribuiau, în secţie mai multe buletine de vot pentru Primar General şi Primar de Sector, către anumiţi votanţi, anume aleşi de ei”, susţin liberalii, potrivit news.ro.

„În sectorul 5 din București, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o secție de votare, se distribuiau mai multe buletine de vot pentru primar general şi primar de sector către anumiţi votanţi. Aspectele sesizate nu se confirmă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul PNL Sector 5, plângere penală: Reprezentanţi ai PSD şi ALDE distribuie în secţie buletine de vot către anumiţi votanţi/ MAI: Nu se confirmă apare prima dată în Main News.

Source: New feed