Persoanele condamnate definitiv nu vor mai putea candida la alegeri / Legea, promulgată de președinte

19

Persoanele condamnate definitiv în urma unei infracțiuni săvârșite cu intenție nu vor mai putea candida la alegerile locale și parlamentare, după ce președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat vineri, 4 noiembrie, actele normative care modifică cele două legi, după cum arată Administrația Prezidențială.

Concret, actele normative modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

La alegerile locale sunt vizate funcțiile de primar, președinte de consiliu județean, consilier local sau consilier județean.

După cum Main News a relatat aici, inițial, interdicția de a candida la alegerile locale și parlamentare viza doar persoanele condamnate pentru infracțiuni de tipul violului, pornografiei infantile, proxenetismului sau pedofiliei.

În schimb, Comisia juridică a Camerei Deputaților a extins interdicția asupra tuturor persoanelor „care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”.

Oana Țoiu, deputat USR, a mulțumit celor peste 1 milion de cetățeni care au semnat pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”.

„Suntem 1 milion de români care am semnat #fărăpenaliînfuncțiipublice și după mii de ore, de dosare, de refuzuri, de blocaje dar după 4 ani și jumătate astăzi sunt legi promulgate. Nu mai au voie să candideze în Parlament, la primării și nici la Președinție”, a scris Oana Țoiu pe Facebook.

Foto: Inquam Photos / Alexandru Bușcă

Articolul Persoanele condamnate definitiv nu vor mai putea candida la alegeri / Legea, promulgată de președinte apare prima dată în Main News.

Source: New feed