Parlamentul, centrul momentelor inedite în anul 2021. Scandaluri, amenințări și recuzite neobișnuite, ingredientele spectacolului politic

25

Anul 2021 a fost umbrit de crizele care au lovit simultan România, fie că a fost vorba de cea politică, sanitară, provocată de pandemia de coronavirus, sau cea a creșterii prețurilor la gaze. Parlamentarii și, în general, politicienii, nu s-au ferit însă să le ofere românilor momente inedite, unele care au părut desprinse din filmele de comedie.

AUR a fost în centrul scandalurilor din acest an în Parlament. La fiecare dezbatere pe o temă aprig discutată în societate, precum introducerea certificatului verde, parlamentarii formațiunii nu au eșuat în a le oferi alegătorilor momente care nu își aveau rostul într-una dintre cele mai importante instituții din țară.

Nici colegii de la PSD și PNL nu au fost mai prejos, aceștia reușind pe alocuri să îi depășească chiar și pe parlamentarii AUR în ceea ce privește acțiunile demne, mai degrabă, de un film de comedie.

Anul 2021 a fost presărat cu îmbrânceli, jigniri, refuzuri de a purta masca de protecție sau chiar denunțuri la DNA.

Main News a făcut o selecție a momentelor memorabile în anul 2021, ce au avut loc pe holurile Parlamentului și nu numai

Parlamentul luat cu asalt la îndemnul AUR

Ultima oară pe anul 2021 când AUR a ieșit în evidență a fost la protestul organizat la Parlament, împotriva adoptării certificatului verde la locul de muncă.

În total, peste 1.000 de protestatari s-au adunat în fața Parlamentului pe 21 decembrie. Manifestarea a fost intens promovată de George Simion, co-președinte al AUR.

Mașinile ambasadorilor Japoniei și SUA în România, dar și ale demnitarilor români, au fost vandalizate, iar mai mulți protestatari au reușit să intre în curtea Parlamentului.

Inquam Photos / Octav Ganea

(Inquam Photos / Octav Ganea)

„Îți ordon să dispari, mă, paduche!”

Deputatul AUR Dan Tănasă a fost sancționat cu avertisment scris pe 1 aprilie, după ce a intrat în conflict deschis cu doi deputați USR, Ionuț Moșteanu și Sivliu Dehelean.

De ce, mă, păduche? Vii tu să mă ameninți că ce? Bă, dispari, mă, de aici, nu auzi ce-ți spun? Băi, îți ordon să dispari din fața mea, nu auzi ce-ți zic? Marș, mă, de aici, nu te mai uita așa la mine. Îți ordon să dispari”, i-a spus Dan Tănasă lui Silviu Dehelean.

Deputatul AUR i-a transmis și lui Ionuț Moșteanu că, pe lângă George Simion, ar fi un „zero barat”.

Ești un zero barat. Ești un zero barat. Am acasă Moșteanule, șosete găurite care-s mai valoroase decât tine. N-ai făcut absolut nimic în viața ta și te-ai trezit deputat. Nu mai vorbi tu de George Simion. Tu pe lângă George Simion ești un zero barat. Ești un nimeni în drum!”, a reacționat Tănasă.

Parlamentar AUR prins la furat de cireșe

În luna iulie, senatorul AUR Mircea Dăneasă a fost prins de jurnaliști în timp ce se cățăra într-un cireș amplasat în curtea Parlamentului. În timp ce se urca în copac, parlamentarul le-a spus jurnaliștilor că este important să facem sport zilnic.

Acesta a mai intrat în atenția publică la finalul anului 2020, când a fost surprins în timp ce dormea în Parlament. Atunci, Dăneasă susținea că nu a dormit, ci că încerca să activeze „conexiuni mintale speciale”, prin meditație.

Senatorul cu sapa

Călin Matieș, senator PSD, a recurs la un gest mai puțin uzual când a venit la pupitrul Senatului în luna septembrie. Pentru a-l ironiza pe Klaus Iohannis, după ce i-a îndemnat pe români să practice golful, Mătieș a decis să aducă în plen o sapă.

Vreau să vă prezint noua crosă, driver, este de distanță, pentru că va trece mult timp până ne vom reveni din situația economică și politică în care ne-au adus Klaus și Cîțu. Poziția este cam aceeași. Aplecat puțin în față ca la sapă, și la golf”, a spus Mătieș în plen.

Superman în cap

La moțiunea de cenzură în urma căreia Guvernul Cîțu a picat, parlamentarii PSD au pus la intrarea în sala de ședințe un carton care îl simbolizează pe superman în prăbușire, făcând aluzie la mai multe postări de-ale lui Florin Cîțu pe rețelele sociale, în care se compara cu celebrul erou de benzi desenate.

Inquam Photos / Octav Ganea Inquam Photos / Octav Ganea

(Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Mită la moțiunea de cenzură

Tot la moțiunea de cenzură menționată, George Simion a publicat o înregistrare în care doi membri PNL au încercat să îl convingă pe deputatul AUR Ciprian Titi Stoica să lipsească de la vot. Filmarea a ajuns la procurorii DNA, care i-au trimis în judecată pe Cosmin Șandru, deputat PNL, și Nicolae-Florin Bitea, director general al Societății de Transport Public Timișoara.

Discuția din înregistrare are loc între Cosmin Șandru (deputat PNL), Nicu Bitea (PNL) și deputatul AUR Cirprian Titi Stoica.

Bitea: Zi, cum o negociem? Există vreo șansă să negociem?

Stoica: Bă, eu zic că nu.

Bitea: Ce-ar trebui făcut ca să putem negocia? Ia spune.

Șandru: Eu îți spun direct. Promovăm câțiva oameni unde vrei tu, unde spui tu, nu știe nimeni. Îi facem membri PNL de formă și gata. Înțelegi? Ne spui unde, instituții deconcentrare. Nu știu…

Stoica: N-are rost să vă fac să vă pierdeți timpul”, se arată în înregistrare

Botnița Dianei Șoșoacă. Nuiele pentru lideri

Diana Șoșoacă a fost unul dintre cei mai controversați parlamentari ai anului 2021. Aproape săptămânal, senatoarea a reușit să iasă în evidență prin tot felul de gesturi, unele chiar duse la extrem.

Deși a fost și amendată că nu a purtat masca de protecție în mod corespunzător, Șoșoacă a venit, pe 6 decembrie, cu o botniță. Tot atunci, parlamentarii AUR au adus nuiele pentru președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi liderii partidelor, drept cadou pentru că „nu au fost cuminți de Sfântul Nicolae”.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a luat-o pe cea cu numele său, înainte de a intra în plen: „Am luat-o, gata! E a mea”, a declarat Ciolacu, înainte de intra în sală.

Foto: Captură Facebook/ Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

 

Îmbrânceli în plen – cazul Roman

Ședința în cadrul căreia a fost citită moțiunea de cenzură USR PLUS – AUR, în toamnă, a fost suspendată imediat după ce a început, după ce liderul deputaților USR PLUS, Ionuț Moșteanu, i-a cerut lui Florin Roman să se retragă de la conducerea ședinței și să-i lase locul președintelui Senatului.

Ulterior, spiritele s-au încins în plenul reunit al Parlamentului, iar Florin Roman s-a retras cu forța de la conducerea ședinței, locul lui fiind luat de Cristina Prună, de la USR PLUS.

Voi depune plângere penală pentru huliganism și distrugere de documente oficiale, impotriva celor din coaliția toxica USR-AUR, care in timpul sedintei plenului reunit, m-au blocat prin forța, huliganism, injurii și agresiune fizica sa îmi exercit mandatul constituțional”, a anunțat Florin Roman.

Amintim că Florin Roman a demisionat de la Ministerul Digitalizării, după ce jurnaliștii l-au prins cu 3 minciuni în CV.

Inquam Photos / George Calin

(Inquam Photos / George Calin)

Daniel Fenechiu, scandal cu George Simion

Nici senatorul PNL Daniel Fenechiu nu a scăpat de scandalurile cu parlamentarii AUR. George Simion, co-președinte AUR, l-a filmat pe Daniel Fenechiu în timp ce fuma miercuri, 27 octombrie, în interiorul Palatului Parlamentului, fapt interzis prin lege, moment în care senatorul PNL a început să-i adreseze injurii. Fenechiu a fost amendat cu 500 de lei.

Geroge Simion: – Ce faceți, domnu’ Fenechiu, fumați în spațiul public? Ce faceți, încălcați o lege. Unde ați stins? Și dvs sunteți în Comisia juridică de la Senat. De ce fumați, domnule Fenechiu, în spațiu închis?

Daniel Fenechiu: – Nu ți-e rușine? Ești un ordinar, asta ești.

George Simion: – Mi-a zis că sunt ordinar. Fuma, încălca o lege.

Daniel Fenechiu: – Ești un ordinar. O făceam cu doi dintre colegii tăi. Jegule ce ești. Jeg ordinar. Du-te dracu de jeg. Ești un jeg. Asta ești.

Geroge Simion: – Ce urât vorbiți.

Proteste împotriva coaliției PSD-PNL-UDMR

Trei membri ai comunității „Rezist” și-au făcut loc joi, 25 noiembrie, în Palatul Parlamentului pentru a protesta împotriva învestirii guvernului format din PSD, PNL și UDMR.

Cei trei au venit și cu un benner inscripționat cu mesajul „Tot voi?”, o aluzie la refacerea alianței dintre PSD și PNL, iar apoi au stat pe podeaua Parlamentului.

(Sursă foto: Inquam Photos)

Cu câteva zile înainte, la negocierile de la Vila Lac, protestatarii au ales un alt mod, mai neobișnuit, pentru a-și arăta opinia față de coaliția care a dat Guvernul Ciucă.

(Inquam Photos / Octav Ganea)

Ministru de Finanțe care nu știa valoarea salariului minim

Revenind la miniștri, Dan Vîlceanu a fost cap de afiș la capitolul gafe, chiar de la prima conferință de presă în calitate de ministru. Atunci, s-a contrat cu un jurnalist pe tema salariului minim.

Ministrul a fost întrebat de jurnaliști care este valoarea salariului minim net: „1600 și ceva. E 2300 salariul minim brut, deci nu are cum sa fie 1300(n.r. salariul minim net)”, a răspuns Dan Vîlceanu.

Doar că valoarea salariului minim net, adică banii pe care îi primesc angajații, după ce sunt plătite toate taxele către stat, la acel moment, era de 1.386 de lei, la un salariu minim brut de 2.300 de lei.

Totodată, când a preluat portofoliul de la Finanțe, Dan Vîlceanu a făcut o altă gafă. Acesta a contestat datele privind rata inflației, calculată de Institutul Național de Statistică pentru primele șapte luni ale anului la 5%.

Pontonul lui Turcan

Pe 22 septembrie, momentul inaugurării unui ponton din Tulcea a intrat în atenția publică, după ce 7 oficiali, printre care ministrul Muncii, Raluca Turcan, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu sau prefectul județului, Nicolae Topoleanu, s-au îngrămădit să taie panglica în același timp.

Același ponton s-a scufundat parțial 2 săptămâni mai târziu, pe 15 octombrie.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Parlamentul, centrul momentelor inedite în anul 2021. Scandaluri, amenințări și recuzite neobișnuite, ingredientele spectacolului politic apare prima dată în Main News.

Source: New feed