Orban și Dragu au convocat Parlamentul pentru citirea moțiunii de cenzură. Cîțu sesizează CCR

48

Președinții celor două camere ale Parlamentului, Ludovic Orban (PNL) și Anca Dragu (USR PLUS), au decis convocarea Parlamentului pentru citirea moțiunii de cenzură de demitere a Guvernului Cîțu.

Potrivit procedurii, la 3 zile de la citirea moțiunii, ar urma ca documentul să fie dezbătut și votat.

Parlamentul a fost convocat dupa ce Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului nu au putut lua act de depunerea moțiunii în cele patru ședințe din cauza lipsei de cvorum.

Florin Cîțu anunță că va sesiza CCR.

Decizia de astăzi se referă la legalitate. Nu ne opunem procedurii parlamentare şi dreptului constituţional ca un partid parlamentar care are semnături legale să depună moţiune de cenzură. Ceea ce noi vrem este să ne asigurăm şi ăsta era rolul Parlamentului să se asigure că toate procedurile sunt respectate din punct de vedere al legalităţii. Noi ce am văzut şi informaţiile pe care le-am primit şi acele tipuri de semnături mai multe, pe unele chiar scrie că le-am redepus pentru că au fost în fotocopie, să admiţi că ai depus nelegal nişte semnături din punctul meu de vedere este inadmisibil. Am sesizat Curtea Constituţională, singura care poate să ne spună dacă a fost respectată Constituţia de Parlamentul României. Nici eu, nici altcineva nu poate să vă spună. Avem opinii, păreri, dar opinia Curţii Constituţionale este singura”, a declarat Florin Cîțu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Orban și Dragu au convocat Parlamentul pentru citirea moțiunii de cenzură. Cîțu sesizează CCR apare prima dată în Main News.

Source: New feed