Orban despre fotografiile cu Iohannis: Nu cunosc detalii;important e că a fost serios implicat faţă de ce s-a întâmplat la Caracal

453

Bucureşti, 5 aug /Agerpres/ - Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a afirmat luni că nu cunoaşte detalii despre şedinţa foto la care ar fi participat preşedintele Klaus Iohannis, el subliniind că important este faptul că şeful statului a fost extrem de serios implicat faţă de ceea ce s-a întâmplat la Caracal.

"Nu cunosc detalii despre acest subiect, ca atare important este că preşedintele României a fost extrem de prezent, extrem de serios implicat în poziţionarea faţă de ceea ce s-a întâmplat la Caracal şi nu numai şi a arătat foarte clar voinţa pe care o are de a readuce instituţiile publice în slujba cetăţeanului", a declarat Orban.

Luni, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, candidat al acestei formaţiuni politice la alegerile prezidenţiale, a criticat faptul că şeful statului, Klaus Iohannis, ar fi avut în weekend o şedinţă foto la Palatul Cotroceni pentru campania electorală şi a solicitat să fie făcute publice costurile.

"Se pare că, pentru prima oară în mandatul de preşedinte, dl Iohannis a fost de găsit la locul de muncă în weekend. Să nu ne bucurăm prea devreme, însă. Domnia sa nu a stat la slujbă ca să muncească. A stat la pozat. După toate probabilităţile, dl preşedinte foloseşte sediul instituţiei pentru treburi personale, mai exact pentru setul de fotografii electorale, care urmează să devină curând postere şi bannere. Nu am auzit de un asemenea precedent în ultimii 30 de ani din partea vreunui alt politician", a scris Tăriceanu, pe pagina sa de Facebook. AGERPRES/ (A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)