O româncă este noul purtător de cuvânt adjunct al Comisiei Europene

489

O româncă a fost desemnată purtător de cuvânt adjunct al Comisiei Europene, de către președintele Ursula von der Leyen. Fosta jurnalistă Dana Spinant face parte acum din echipa Executivului european.

Dana Spinant îşi va începe activitatea pe 1 noiembrie 2019, odată cu noul mandat al Comisiei Europene, conform politico.com.

În prezent, Dana Spinant este director responsabil de buget, comunicare şi afaceri generale în cadrul Directoratului General pentru Politică regională şi urbană, departament al Comisiei Europene care răspunde de politica UE privind dezvoltarea regiunilor şi oraşelor europene.

Dana Spinant este membră veche a CE. Aceasta a condus o unitate responsabilă de migraţia nereglementată, între 2015 și 2017 şi de politică privind drogurile, între 2010 și 2014.

Românca este la bază jurnalist, având o experiență de 15 ani în domeniu. Dana Spinant a lucrat la mai multe instituții media, printre care și European Voice, EUobserver.com, dar şi diverse televiziuni din România.

Superiorul acesteia este Eric Mamer, un oficial francez, desemnat fiind de președintele Comisiei Europene în funcţia de purtător de cuvânt principal. Din echipa CE mai face parte și germanul Jens Flosdorff, pe poziţia de Consilier Executiv pentru Comunicare în Cabinetul preşedintelui Comisiei Europene.

sursa foto: business-review.eu

 

Articolul O româncă este noul purtător de cuvânt adjunct al Comisiei Europene apare prima dată în Main News.

Source: New feed