Noi tensiuni între PNL și USR PLUS, după înlocuirea lui Octavian Berceanu de la conducerea Gărzii de Mediu / Explicațiile premierului

28

Decizia premierului Florin Cîțu de a-l înlocui pe Octavian Berceanu din funcția de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu cu Alexandru Lucian Vasile, fiul unui primar PNL din Călărași, a generat noi tensiuni între liberali și reprezentanții USR PLUS.

Reamintim că prim-ministrul Florin Cîțu l-a demis luni, 20 septembrie, pe Octavian Berceanu de la conducerea Gărzii Naționale de Mediu, potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial.

În locul lui a fost numit Alexandru Lucian Vasile, despre care reprezentanții USR PLUS au transmis că ar fi fiul unui primar PNL din comuna Jegălia, județul Călărași.

În locul unui profesionist adus de USR PLUS în administrație a fost numit fiul primarului PNL din comuna Jegălia, președinte al organizației de tineret PNL Călărași”, se arată într-un comunicat transmis de USR PLUS, luni seară, pe Facebook.

În plus, reprezentanții partidului condus de Dacian Cioloș și Dan Barna consideră că Berceanu a fost cel mai performant șef al Gărzii de Mediu din ultimii 20 de ani.

În apărarea lui Alexandru Vasile a sărit Ciprian Pandea, liderul PNL Călărași, care a transmis că Octavian Berceanu a colaborat „foarte bine” cu acesta în cele 7 luni petrecute la Garda Națională de Mediu.

Deci a fost a fost comisar șef adjunct, dar până acum, nimeni nu a sesizat asta. Sigur, acum e doar fiu de primar al unei comune din Călărași(…)Este un om cu studii în domeniu”, a transmis liderul PNL Călărași, pe Facebook.

Explicațiile premierului

Domnul Berceanu a fost numit politic, i-a fost retras sprijinul politic atunci când USR PLUS a ieșit de la guvernare, așa cum i s-a întâmplat domnului Berbeceanu (n.r. Traian Berbeceanu, fost prefect al Capitalei, din partea PNL), care a fost înlocuit imediat cu o persoană de la USR PLUS când i s-a retras sprijinul politic”, a transmis Florin Cîțu, marți dimineață.

Florin Cîțu a precizat că atribuțiile lui Berceanu au fost delegate către Alexandru Vasile, adjunctul acestuia, până când va numi un înlocuitor cu atribuții depline.

Niciodată nu am primit semn de la domnul Berceanu că adjunctul domnului Berceanu nu ar fi capabil(….)Vă spun că au lucrat împreună. Dacă am fi avut semnale că există o problemă acolo, nu am fi transferat atribuțiile”, a spus premierul.

Știe să folosească un videoproiector

Alexandru Lucian Vasile a ocupat funcția de comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu din martie până în prezent și a fost numit, în anul 2020, vicepreședinte la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).

Potrivit CV-ului postat pe site-ul ANANP, a lucrat, din 2012, ca inginer silvic la firma COSLO – ZINCA SRL, din Călărași, despre care Hotnews a scris că ar fi deținută de tatăl său, Aurel Vasile, primarul din comuna Jegălia.

În cadrul firmei, a administrat „achiziția și exploatarea de masă lemnoasă conform cu strategiile companiei și prevederile legislației în vigoare”.

A absolvit în anul 2012 Facultatea de Silvicultură și Exploatare Forestieră în cadrul Universității Transilvania Brașov și a terminat și un master în managementul ecosistemelor forestiere în cadrul aceleiași universități. În anul 2016 a reușit să obțină, de la Colegiul Național al Afacerilor Interne din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, o diplomă în managementul operativ al afacerilor interne.

Și-a scris în CV, la capitolul Competențe și Aptitudini Tehnice, că are „capacitate de utilizare a unui sistem dotat cu videoproiector sau cu scaner, precum și a numeroase alte tipuri de aparatură” și „competențe dobândite prin context profesional și formare profesională”.

Sursă foto: Facebook / Octavian Berceanu

Articolul Noi tensiuni între PNL și USR PLUS, după înlocuirea lui Octavian Berceanu de la conducerea Gărzii de Mediu / Explicațiile premierului apare prima dată în Main News.

Source: New feed