Ministrul Educației anunță că școala online va continua după pandemie: Trebuie să continuăm acolo unde e potrivit

30

Ministrul Educației susține că predarea online va continua după pandemie, în situațiile în care este adecvată această formă de școlarizare.

„Trebuie să ne ocupăm de situația actuală, încercând să promovăm predarea online care va avea un loc  mult mai important după ce pandemia va fi fost încheiată decât până acum. Pentru asta trebuie să avem profesori pregătiți pentru predarea online, conectivitate generalizată și echipamente pentru orice elev.

Predarea online trebuie să fie făcută acolo unde e adecvată, unde e potrivită, nu ca până acum, în orice situație, acest lucru fiind impus de criza sanitară.

Școala online nu a fost eficientă, pentru că profesorii nu au fost pregătiți pentru predarea online, care presupune cu totul alte activități decât cea clasică de la conceperea conținutului până la evaluare și examinare. Evaluarea și examinarea trebuie făcute pe platforme dedicate, securizate, care să ofere garanția că cel care răspunde e elevul. Asta lipsește cu desăvârșire, necesită acordul celui examinat în online pentru a prelua controlul asupra echipamentului său IT.

Predarea online nu a făcut parte din contractul de școlarizare până acum, dar va face parte din contractul pentru anul școlar următor.

Școala online nu a fost eficientă pentru că au fost diferențe mari de la o zonă la alta, de conectivitate și echipamente, nu a fost posibilă examinarea online.

Școala online a fost un compromis obligat impus. După ce vom fi încheiat pandemia, trebuie să continuăm cu predarea online acolo unde e potrivit, unde e conectivitate, unde sunt profesori pregătiți, echipamente”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ministrul Educației anunță că școala online va continua după pandemie: Trebuie să continuăm acolo unde e potrivit apare prima dată în Main News.

Source: New feed