Ministrul de Finanțe: Este un buget robust, realist. Estimăm o creștere economică de calitate pentru 2021

43

Ministrul de Finanțe susține că în 2021 România va avea parte de o creștere economică „de calitate”, bazată pe un maxim istoric al investițiilor, în cuantum de 62 de miliarde de lei. 

Prin reducerea deficitului cu 2,6% din PIB, intram pe un traiect al ajustării fiscal bugetare în linie cu recomandările Comisiei Europene. O atitudine fiscal bugetară prudentă este necesară și așteptată din partea Comisiei Europene, după ani la rândul în care recomandările de țară nu au fost respectate. Acest comportament responsabil generează încredere, altfel spus este pașaportul României pentru accesul la cele 30 de miliarde de euro din Mecanismul de Redresare și Reziliență, de care avem atât de mare nevoie pentru dezvoltare”, a scris Alexandru Nazare, pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Bugetul de stat pe anul 2021, votat în Parlament fără amendamente / Florin Cîțu, către membrii PSD: Nu a crescut nicio taxă și aducem bani la buget. Luați notițe

Alexandru Nazare susține că amendamentele depuse de opoziție ar fi fost de 12,8% din PIB, anume 143,3 miliarde de lei, iar deficitul României ar fi ajuns la 20% din PIB, dacă acestea ar fi fost adoptate.

Aș vrea să le mulțumesc tuturor colegilor din minister pentru efortul susținut din această perioadă. De asemenea, aș dori să le mulțumesc membrilor Guvernului pentru susținerea proiectului de buget. Au fost și nemulțumiri, era firesc, important este că am știut să trecem peste ele. Nu în ultimul rând, le mulțumesc colegilor parlamentari care au rezistat la maratonul aprobării bugetului și la asaltul amendamentelor. Sa fie intr-un ceas bun!”, a adăugat ministrul de Finanțe.

Bugetul de stat a fost aprobat!

Este un buget al relansării economice, un buget robust, realist. Estimam pentru 2021 o…

Publicată de Alexandru Nazare pe Marţi, 2 martie 2021

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Ministrul de Finanțe: Este un buget robust, realist. Estimăm o creștere economică de calitate pentru 2021 apare prima dată în Main News.

Source: New feed