Ministerul Finanțelor sau premierul | Ce spune Cîțu despre această variantă. Ciolacu este de acord

16

Se pare că liderii PNL și PSD nu se înțeleg nici în privința chestiunii „Ministerul Finanțelor sau premierul”, în guvernarea rotativă. În ultimele zile, a fost vehiculată informația potrivit căreia partidul care va da primul premier în guvernarea rotativă va ceda Ministerul Finanțelor.

Joi, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a precizat că partidul care va da primul premier în guvernarea rotativă nu va deține Ministerul Finanțelor. Afirmația era făcută după prima rundă de negocieri în care delegația PNL a fost condusă de Nicolae Ciucă, propunerea liberalilor pentru funcția de premier.

„Am încercat să creionăm cele două propuneri și structura guvernamentală, ținând cont de cine va avea prin rotație primul prim-ministru. Nu am ajuns la o discuție cine are primul ministru. Dacă noi insistăm, așa cum e corect, că dacă nu avem premierul, ministerul finanțelor să fie la PSD, și cei de la PNL au insistat să aibă ministerul finanțelor, dacă nu au premierul în prima rotație.

Am avut o discuție aplicată pe pachetul social, căutăm venituri, astfel încât, după părerea celor de la PNL, să nu creștem nicio taxă. Vom vedea, poate din redevențe, pentru că nu putem veni cu o minciună în fața românilor. În acest punct suntem acum cu negocierile”, a declarat Marcel Ciolacu joi, 18 noiembrie.

La rândul său, Florin Cîțu a fost întrebat vineri, 19 noiembrie, dacă PNL și-ar dori, pe lângă premier, și ministerele de Finanțe și Justiție. El a răspuns că și-ar dori, dar e „complicat”.

„Eu așa vreau (ministerele de Finanțe și Justiție – n.red.). M-am luptat cu toată lumea pentru Finanțe. Este foarte important (…), când ai premierul să ai și Finanțele. Să ai și Finanțele, și Justiția e complicat, dar dacă se negociază bine, vedem ce se va întâmpla. Eu țin foarte mult la Finanțe. PNL a arătat că poate gestiona Finanțele țării și cred că poate face acest lucru în continuare”, a spus Cîțu.

El a apreciat că „acum este un alt stil de negociere, am schimbat președintele comisiei”, referindu-se la faptul că Nicolae Ciucă este cel care conduce echipa de negocieri.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ministerul Finanțelor sau premierul | Ce spune Cîțu despre această variantă. Ciolacu este de acord apare prima dată în Main News.

Source: New feed