Meleșcanu: Nu am vândut mărfuri statului român la prețuri supraevaluate, ca să mă îmbogățesc fraudulos

25

Teodor Meleșcanu a reacționat după ce deputatul USR, Claudiu Năsui, l-a acuzat că rămâne în fruntea Senatului pentru că sunt „remunerațiile bănoase”. Meleșcanu susține că de 55 de ani muncește pentru România și nu pentru alte afaceri, astfel nu avea cum să se „îmbogățească fraudulos”.

Pentru domnul Claudiu Iulius Gavril Năsui am câteva răspunsuri, cu scuzele care se impun:
– îmi cer scuze că m-am născut în timpul războiului și că mi-am permis să supraviețuiesc acelei perioade de lipsuri, foamete, boli și tot felul de mizerii.
– îmi cer scuze că, supraviețuind, am înțeles de copil că părinții, în afara de iubirea lor și educația de bază, cei 7 ani de acasă, nu aveau ce să îmi ofere și m-am năpustit asupra învățăturii, școala fiind singura alternativă la sărăcia în care se zbătea România pe atunci.
– îmi cer scuze că am fost un student eminent, că am absolvit un doctorat pe vremea când, pentru a obține un doctorat nu aveai nevoie de banii lui tata, ci doar de muncă, inteligență, sacrificiu și dedicare.
– îmi cer scuze că de cincizeci și cinci de ani muncesc în țara mea și pentru țara mea, nu pentru firma lui tata, nici pentru alte afaceri cu statul român, că nu am vândut mărfuri statului român la prețuri supraevaluate, ca să mă îmbogățesc fraudulos”, a scris Teodor Meleșcanu, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, președintele Senatului a precizat că și Claudiu Năsui încasează bani mulți ca parlamentar.

Ce am făcut eu pentru România puteți citi pe Wikipedia și dacă nu vi se pare edificator, vă recomand cartea “Diplomația – Politica externă a României 1992 – 1996; 2017-2019”, pe care am publicat-o de curând și unde veți găsi date și documente oficiale, nu vorbe fără acoperire și calomnii așa cum emiteți dumneavoastră. Cartea vă lămurește cu privire la ce mă recomandă pentru a avea “remunerații barosane”, cum vă exprimați dumneavoastră cu eleganță. De altfel, ca parlamentar și dumneavoastră încasați “remunerații barosane”. Să înțeleg că și dumneavoastră “căpușați” statul? Dar pe dumneavoastră ce vă recomandă să încasați aceste “remunerații barosane?” a mai scris Meleșcanu.

Replica președintelui Senatului vine în contextul în care deputatul USR, Claudiu Năsui, a publicat pe Facebook un mesaj în care îl acuză pe Teodor Meleșcanu că refuză să plece din această funcție pentru că primește „remunerații bănoase”.

Sunt câteva figuri în politică de care se pare că pur și simplu nu putem scăpa. Teodor Meleșcanu este unul dintre acești oameni. Politruc cu ștate vechi, domnul Meleșcanu căpușază statul de mai bine de 50 de ani. Nu doar această traiectorie îl face special pe domnul Meleșcanu, ci și pensia de aproape 9000 de lei pe care o încasează lunar, asta pe lângă salariul de la Senat de 14.000 de lei pe care CCR a hotărât ieri că îl încasează ilegal.Ce îl recomandă pe acesta pentru aceste remunerații barosane? De la haosul alegerilor din diasporă, la voturi false în Senat și până la acuzațiile că ar fi făcut parte din fosta securitate, toate se găsesc pe CV-ul informal al acestui bugetar consacrat”, a postat Claudiu Năsui, pe pagina sa de Facebook.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Meleșcanu: Nu am vândut mărfuri statului român la prețuri supraevaluate, ca să mă îmbogățesc fraudulos apare prima dată în Main News.

Source: New feed