Marcel Ciolacu, replică pentru Iohannis: Avem dreptul să reacţionăm personal faţă de gestul celor care conduc Austria

41

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că fiecare dintre noi avem dreptul să reacţionăm personal faţă de gestul făcut nu de austrieci, ci de conducătorii Austriei, după ce au blocat aderarea României la Spaţiul Schengen.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, susţinută la Bacău, cum comentează declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la neatacarea la Curtea de Justiţie Europeană a verdictului de la JAI şi că nu va exista un boicot la adresa Austriei.

În acest moment preşedintele României participă la Consiliul European. Am înţeles că deja este anunţată o intervenţie a preşedintelui şi vom vedea dacă Consiliul European va lua vreo decizie în ceea ce priveşte, în primul rând, votul Austriei nejustificat împotriva României. Vorbim de două lucruri diferite. În primul rând, eu am declarat şi susţin în continuare, dacă decidenţii, conducătorii din Austria din acest moment au găsit de cuviinţă să voteze total nejustificat şi împotriva unei recomandări a Comisiei Europene, aceea ca România, Bulgaria şi Croaţia să adere la Spaţiul Schengen, atunci cred că şi statul român este îndreptăţit să răspundă cu aceeaşi monedă. Ştiţi foarte bine că deciziile se iau printr-un consens.

Un vot împotrivă înseamnă un vot, un drept de veto. În continuare consider că acest lucru trebuie să îl facă statul român. Repet, Austria a votat din interese mici, meschine, care ţin de alegerile interne din Austria. Nu ai dreptul la acest nivel, la nivelul Consiliului JAI, să-ţi exprimi un vot în funcţie de interesele tale politice locale. Vorbim de ceea ce ne-a unit când s-a format Uniunea Europeană”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a precizat că românii trebuie să apeleze la companiile româneşti şi a susţinut că fiecare are dreptul să reacţioneze la gestul făcut de conducătorii Austriei.

În ceea ce priveşte boicotul asupra companiilor austriece, este cu totul altă discuţie. Şi aici îmi menţin părerea că, în primul şi în primul rând, românii trebuie să apeleze la companiile româneşti. Noi trebuie să ne implicăm ca aceste companii, chiar şi bănci, cum este CEC, cu capital românesc, trebuie să fie mai dinamice şi mai prezente în mediul de afaceri, este cu totul altceva.

Dar dacă companiile româneşti au oferte mai bune decât celelalte companii, nu neapărat austriece, şi produsele româneşti sunt mai bune decât celelalte produse importate, mi se pare corect. Boicotul fiecăruia dintre noi pentru umilinţa la care ne-a supus Austria e cu totul altceva. Fiecare dintre noi avem dreptul, indiferent ce funcţie avem sau nu avem, avem dreptul să reacţionăm personal faţă de gestul făcut nu de austrieci, făcut de cei care, vremelnic, la fel ca şi noi, conduc acum statul austriac”, a mai afirmat liderul PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că singura cale în a rezolva problema aderării României la Schengen este diplomaţia. „Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităţilor publice”, a adăugat şeful statului, miercuri, la Bruxelles.

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Articolul Marcel Ciolacu, replică pentru Iohannis: Avem dreptul să reacţionăm personal faţă de gestul celor care conduc Austria apare prima dată în Main News.

Source: New feed