Marcel Ciolacu, după discuția cu liderii PNL: Suntem pe drumul către formarea unei noi majorități. Ne aseamănă buna credință

17

La șapte ani de la destrămarea USL, PSD și PNL sunt tot mai aproape de a fi din nou împreună. În urma negocierilor purtate joi, 4 noiembrie cu liderii liberali, președintele social-democraților, Marcel Ciolacu s-a declarat încrezător că cele două partide ar putea forma o coaliție de guvernare.

„Am cerut să fie o întâlnire aplicată. Nu am avut discuții în ceea ce privește funcțiile din Guvern. Prioritatea numărul unu este stabilizarea României. Cred că suntem pe un drum corect, iar dacă vom fi cinstiți și patrioți, acesta este drumul către formarea unei noi majorități. A fost o discuție în ceea ce privește funcția de prim-ministru. Ne menținem părerea că trebuie să propunem la consultări un prim-ministru. Atunci a fost și această propunere de a ocupa funcția de prim-ministru prin rotație. Prioritatea zero este să facem o rectificare bugetară prin lege în Parlament. Am încercat să găsim lucrurile care ne aseamănă. Ne asemănă buna credință. În acest weekend PSD va lucra la un program de guvernare. Pe urmă vom încerca să uniformizăm cele două programe de guvernare”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Alianța PSD-PNL

Uniunea Social-Liberală a reprezentat prima alianță între Partidul Social Democrat, (declarat de stânga) și Partidul Național Liberal (pretins a fi de dreapta), din care au mai făcut parte Partidul Conservator, al lui Dan Voiculescu, respectiv Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), condus de Gabriel Oprea.

USL a dominat scena politică, începând cu alegerile locale din primăvara lui 2012, și continuând cu alegerile parlamentare din toamna aceluiași an, în urma cărora coaliția a obținut o majoritate zdrobitoare în legislativ. Planul inițial a fost ca Victor Ponta să preia funcția de prim-ministru, fapt ce s-a și întâmplat, iar Crin Antonescu, liderul PNL de la acea vreme, să fie candidatul unic pentru președinție. Antonescu avea însă să ocupe fotoliul de la Cotroceni doar o lună și jumătate în postura de interimar, pe durata suspendării lui Traian Băsescu. Ulterior, după ce și-a întărit rândurile cu transfugi, în special de la PP-DD, formațiunea lui Dan Diaconescu, PSD a eliminat PNL de la guvernare iar Victor Ponta a candidat la alegerile prezidențiale, însă fără succes.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Marcel Ciolacu, după discuția cu liderii PNL: Suntem pe drumul către formarea unei noi majorități. Ne aseamănă buna credință apare prima dată în Main News.

Source: New feed